Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Teologie și spiritualitate Evanghelia zilei Istoria creştinismului (MLXIII): Biserica Ortodoxă Rusă (III)

Istoria creştinismului (MLXIII): Biserica Ortodoxă Rusă (III)

Un articol de: Cezar ţăbârnă - 05 Septembrie 2008

În timpul ţarului Nicolae I (1825-1855), ober-procurorul Protasov a militat pentru convertirea protestanţilor din ţările baltice. Astfel, în anul 1832, s-a hotărât ca pruncii născuţi din căsătoria unui ortodox cu un eterodox să fie ortodocşi. Mai târziu, în 1865 şi 1897, în timpul ţarilor Alexandru al II-lea (1855-1881), Alexandru al III-lea (1881-1894) şi Nicolae al II-lea (1894-1917), s-a hotărât ca băieţii să urmeze religia tatălui, iar fetele, pe a mamei. Regimul ţarului Nicolae I, care a oprimat crunt răscoala decembristă din anul 1825 şi a închis graniţele oricărei idei de reformă şi de cultură care venea din Apus, a luat măsuri de asuprire împotriva sectelor, mergând până la sigilarea cimitirelor din Moscova. După Nicolae I a urmat o perioadă mai liberală. În anul 1861, la îndemnul mitropolitului Filaret al Moscovei († 1867), ţarul Alexandru al II-lea a desfiinţat iobăgia şi a întemeiat mai multe seminarii. Între anii 1880 şi 1905, în timpul ţarilor Alexandru al III-lea şi Nicolae al II-lea, omul cel mai influent al vremii a fost ober-procurorul profesor universitar Constantin Pobedonosţev (1827-1907), profesor al ţarului Nicolae al II-lea şi care a devenit ministru al Cultelor. Dezvoltarea industrială a ţării de la sfârşitul secolului al XIX-lea a creat mişcări muncitoreşti de amploare. În această perioadă, ierarhia superioară rusă s-a etatizat, mitropoliţii şi episcopii ajungând mai mult un fel de conducători laici. Cu toate că în Rusia anului 1877 existau 256 de seminarii, formarea şi educarea clerului se făceau la un nivel mediocru. Această situaţie s-a schimbat după revoluţia din anul 1905, când ţarul Nicolae al II-lea a acordat deplină libertate şi autonomie tuturor cultelor din Rusia. O comisie mixtă de clerici şi mireni au cerut atunci ţarului să restabilească patriarhatul în Biserica Ortodoxă Rusă, însă Nicolae al II-lea a amânat aprobarea. Abia după Revoluţia din 1917 a fost restaurată patriarhia, ca formă de conducere în Biserica Ortodoxă Rusă.