Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Teologie și spiritualitate Evanghelia zilei Istoria creştinismului (MLXVI): Biserica Ortodoxă Rusă (VI)

Istoria creştinismului (MLXVI): Biserica Ortodoxă Rusă (VI)

Un articol de: Cezar Țăbârnă - 09 Septembrie 2008

Din cauza crizei prin care a trecut în faza instaurării regimului comunist, Biserica Ortodoxă Rusă s-a divizat în câteva mari grupări, dintre care cele mai importante sunt următoarele: a) Biserica patriarhală rusă; b) Biserica Vie (Jivaia Ţerkovi) sau Biserica Reînvierii; c) Biserica Panucraineană; d) Biserica Ucraineană. Biserica Vie, care, la început, a provocat mari dificultăţi Bisericii patriarhale, s-a integrat în aceasta. Majoritatea Bisericilor ruseşti din diaspora, Sinodul mitropolitan de la Karlovitz, Bisericile ruse din Europa Occidentală, din Ameria, Manciuria, China, Japonia şi din alte ţări au reintrat sub jurisdicţia Patriarhiei ruse de la Moscova. La 4 septembrie 1943 a avut loc la Kremlin o întâlnire dintre Stalin şi cei mai importanţi ierarhi ai Bisericii Ruse (locţiitorul de patriarh, mitropolitul Serghie Stragorotski, şi mitropoliţii Leningradului, Alexei Simanski, şi Kievului, Nikolai Iaruşevici, unde s-a discutat problema relaţiilor dintre Biserică şi stat. În urma discuţiilor, Biserica a obţinut dreptul de a-şi alege un patriarh, de a deschide şcoli teologice proprii şi biserici şi alte câteva libertăţi. Rezultatele acestei întâlniri au fost făcute publice printr-un comunicat difuzat a doua zi în mass-media, acest act devenind baza juridică pentru relaţiile stat-Biserică în anii ce au urmat războiului până la noul val represiv antireligios din vremea lui Hruşciov. La câteva zile după acest eveniment, s-a întrunit Soborul Bisericii Ruse care l-a ales ca patriarh pe mitropolitul Serghie. Acesta va mai trăi însă prea puţin pentru a mai vedea materializat acordul cu Stalin din toamna anului 1943, el murind pe 15 mai 1944. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial (1939-1945), rolul Bisericii ruse a crescut în ochii regimului comunist sovietic prin contribuţia pe care a adus-o în război. La începutul anului 1945, scaunul patriarhal de la Moscova a fost ocupat de Alexei Simanski, până atunci mitropolit al Leningradului.