Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Teologie și spiritualitate Evanghelia zilei Istoria creştinismului (MLXVII): Biserica Ortodoxă Rusă (VII)

Istoria creştinismului (MLXVII): Biserica Ortodoxă Rusă (VII)

Un articol de: Cezar ţăbârnă - 09 Septembrie 2008

În deceniul 1930-1940, în Rusia a avut loc, mai ales în prima parte, o oarecare slăbire a politicii antireligioase a guvernului sovietic, în care Stalin a criticat unele procedee ale luptei antireligioase folosite de activiştii bolşevici, cum ar fi închiderea bisericilor sau distrugerea clopotelor, şi a aprobat editarea „Revistei Patriarhiei Moscovei“ în perioada 1931-1935. Arestările, procesele şi pedepsele aplicate clericilor au continuat chiar dacă nu au mai atins proporţiile din perioada precedentă. Măsurile represive luate contra Bisericii s-au intensificat după anul 1935. În cursul anilor 1937-1939 a fost nimicit aproape întreg corpul episcopal al Bisericii Ortodoxe Ruse şi o mare parte a clericilor de rang inferior. Tot în aceşti ani s-a reluat campania de închidere şi distrugere a lăcaşurilor de cult, între cele distruse situându-se şi renumita Biserică „Hristos Mântuitorul“, astăzi reconstruită. În anul 1939 mai rămăseseră în libertate doar patru arhierei, alături de care mai activau câţiva episcopi ce slujeau ca preoţi de parohie. La 4 septembrie 1943 a avut loc la Kremlin o întâlnire dintre Stalin şi cei mai importanţi ierarhi ai Bisericii Ruse, unde Biserica a obţinut dreptul de a-şi alege un patriarh, de a deschide şcoli teologice proprii şi biserici şi alte câteva libertăţi. La câteva zile, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse l-a ales ca patriarh pe Serghie, care însă a trecut la cele veşnice la puţin timp, la 15 mai 1944. La începutul anului 1945, scaunul patriarhal de la Moscova a fost ocupat de Alexei Simanski, până atunci mitropolit al Leningradului. Una din principalele preocupări atât ale noului patriarh, cât şi ale întregii ierarhii ruse în primii ani după cel de-al Doilea Război Mondial a fost readucerea în sânul Bisericii Ortodoxe a grupărilor desprinse în perioada interbelică. La aceasta s-a adăugat problema reunificării Bisericii Greco-Catolice din Ucraina cu Biserica Ortodoxă Rusă.