Istoria creştinismului (MLXXXII): Biserica Ortodoxă Sârbă (VI)

În anul 1690, din cauza asupririi turcilor, din sudul Serbiei în nordul Dunării, pe teritoriul Imperiului Austriac, patriarhul Arsenie al III-lea Cernojevici de Peci (Ipek) a înfiinţat pentru sârbii emigraţi mitropolia sârbă de Karlovitz, unde a păstorit (1690-1705), cu aprobarea împăratului Austriei Leopold I (1657-1706). Acelaşi împărat a acordat sârbilor, la 21 august 1690, aşa-numitele „privilegii ale naţiunii rasciene“, de care, în anumite momente, s-au prevalat şi românii din Transilvania. În secolul al XIX-lea, Mitropolia din Karlovitz a avut doi ierarhi însemnaţi, Ştefan Stratimirovici (1790-1836) şi Iosif Raiacici (1842-1861). Născut în anul 1757 la Bacica, Ştefan Stratimirovici a avut o mare înclinaţie spre a dobândi cât mai multe informaţii, în diverse domenii: învăţarea limbilor străine, a filosofiei şi, în mod special, a teologiei. A scris poezii care nu au văzut lumina tiparului, dar au fost publicate diverse lucrări canonice şi istorice. Ştefan Stratimirovici a întemeiat cercul de literari şi oameni de cultură la Karlovitz, fiind ales membru al „Societăţii ştiinţifice“. A avut o mare influenţă asupra vieţii bisericeşti, a luptat pentru creştinii ortodocşi din Imperiul Habsburgic. Cu ajutorul negustorilor bogaţi a întemeiat în anii 1791-1792 peste 300 de şcoli primare şi secundare, iar în anul 1794 a deschis Seminarul teologic superior pentru întreaga mitropolie, căruia i-a adăugat un internat pentru cei săraci. A întemeiat fondul pentru ridicarea palatului mitropolitan din Karlovitz, pe care însă numai patriarhul Gheorghe Brancovici îl va termina, în 1892. Stratimirovici a înţeles slăbiciunea în care căzuseră congresele bisericeşti, devenite mai mult adunări politice, şi, de aceea, în cei 48 de ani de păstorire n-a convocat nici unul, ci a condus cu energie şi cu multă înţelepciune Biserica, disciplinând clericii şi luptând contra influenţei catolice.