Istoria creştinismului (MLXXXVII): Biserica Ortodoxă Bulgară (II)

În anul 1946, când se sărbătoreau 1000 de ani de existenţă a Mănăstirii Rilo, marele patriot Gheorghe Dimitrov a afirmat că fără jertfa mănăstirilor şi a bisericilor ortodoxe bulgare n-ar fi fost posibilă renaşterea statului bulgar. La pregătirea „răscoalei din aprilie“ 1876 şi pe toată durata luptelor, clerul bulgar a luat parte activ. Astfel, marele poet şi patriot Vasil Levski era diacon, iar celebrele lupte din părţile Plovdivului, Gabrovului, ale mănăstirilor Drianov, Trajanov etc. au fost conduse de clerici. O mulţime de negustori, meseriaşi şi intelectuali se ridicau în ţară şi mai ales în străinătate (Principatele Române, Rusia, Serbia, Austria), venind în ajutorul Bisericii Ortodoxe Bulgare şi al poporului. Ei tipăresc primele cărţi moderne, ca de pildă „Alfabetul“ de la Braşov (1824), editat de negustorul Petru Berovici din Kotel, după care se face începutul şcolii în Bulgaria. Prima şcoală, cea din Gabrovo, a luat fiinţă în anul 1835 prin eforturile negustorului Vasile Aprilov, stabilit la Odesa, care se convertise citindu-l pe savantul rus Venelin. Poporul s-a trezit, au închis forţat şcolile greceşti, locul acestora fiind luat de şcolile bulgăreşti. După zece ani, în 1845, erau cam 53 de şcoli în Bulgaria, între ele fiind unele şi de grad secundar. În anul 1844, s-a tipărit primul ziar bulgăresc la Smirna, iar între 1850-1860 s-au format la Bucureşti şi Constantinopol cercuri literare şi politice, tipărindu-se ziare şi broşuri. În anul 1868, s-a înfiinţat, la Brăila, Academia Bulgară. „Hatti-Şeriful“ din anul 1839 a acordat libertate tuturor cetăţenilor din Imperiul Otoman, desfiinţând vămile şi permiţând construirea de biserici. În aceste condiţii, în Macedonia şi Bulgaria, poporul cerea episcopi proprii şi folosirea limbii slave în cultul bisericesc.