Istoria creştinismului (MLXXXVIII): Biserica Ortodoxă Bulgară (III)

„Hatti-Şeriful“ din anul 1839 a acordat libertate tuturor cetăţenilor din Imperiul Otoman, desfiinţând vămile şi permiţând construirea de biserici. În aceste condiţii, în Macedonia şi Bulgaria poporul cerea episcopi proprii şi folosirea limbii slave în cultul bisericesc. Întrucât rugăminţile la patriarhul ecumenic din Constantinopol nu au fost satisfăcute, poporul bulgar a pornit cu violenţă, alungând episcopii greci şi scoţând cărţile greceşti din Biserică. Această luptă a pornit de la călugărul Neofit Bosveli de la Mănăstirea Rilo. În loc să lupte ca ceilalţi compatrioţi pentru eliberarea de sub Patriarhia greacă, monahul Neofit milita pentru educaţie: „Zidiţi mai întâi şcoli, şi abia după aceea biserici şi mănăstiri... Tipăriţi întâi cărţi în limba poporului şi abia după aceea Noul şi Vechiul Testament, pentru că de rugat te poţi ruga şi în câmp, dar învăţătură nu poţi dobândi decât în şcoală“. Mitropolitul Grigorie IV Dascălul al Ungrovlahiei (1823-1834) a ajutat mult Biserica Ortodoxă Bulgară, tipărind la noi în ţară, în două rânduri, Noul Testament în limba bulgară vorbită, deşi patriarhul ecumenic Agatanghel s-a opus la început. În prefaţa primei ediţii, din anul 1828, se laudă gestul ierarhului român, „care nu numai tiparul l-a dăruit, ci şi ajutor bănesc a făcut, căruia toată Bulgaria datoare este să-i mulţumească“. Ca urmare a faptului că Patriarhia Ecumenică nu vroia să le acorde dreptul de a-şi alege episcopi proprii, aproape 60.000 de bulgari macedoneni au trecut la uniaţie. Papa Pius IX (1846-1878) l-a hirotonit episcop pe egumenul Iosif Sokolski din Gabrovo. Întrucât în Bulgaria au venit mulţi misionari catolici, printre ei numărându-se şi cei trimişi de vlădica Al. Şterca-Şuluţiu de la Blaj, Rusia a intervenit energic, fapt care a dus la scăderea considerabilă a numărului celor rămaşi în uniaţie.