Istoria creştinismului (MXCV): Biserica Ortodoxă Română în secolele XIX-XX (III)

În urma unor intervenţii repetate făcute de Biserica Ortodoxă Română, mai ales după ce România a devenit stat independent, la 9 mai 1877, Patriarhia Ecumenică de Constantinopol a recunoscut la 25 aprilie 1885 autocefalia Bisericii Române, mitropolit primat fiind Calinic Miclescu (1875-1886), prin tomosul semnat de patriarhul ecumenic Ioachim al IV-lea (1884-1886) şi de Sinodul patriarhal. Cu trei ani înainte de recunoaşterea oficială a autocefaliei, pentru a sublinia că Biserica Ortodoxă Română se consideră autocefală, membrii Sfântului Sinod au sfinţit, la 25 martie 1882, în Joia Mare a Sfintelor Paşti, în catedrala mitropoliei din Bucureşti, Sfântul şi Marele Mir, fără a mai cere în prealabil încuviinţarea Patriarhiei Ecumenice. Ca urmare a acestui fapt, la 10 iulie 1882, patriarhul ecumenic Ioachim al III-lea (1878-1884) a trimis membrilor sinodali ai Bisericii Ortodoxe Române o scrisoare plină de mustrări şi ameninţări semnată de cei 11 arhierei ai Patriarhiei Ecumenice. Din încredinţarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, învăţatul episcop Melchisedec al Romanului (1879-1892) a întocmit un raport de răspuns la scrisoarea patriarhului ecumenic. În şedinţa din 23 noiembrie 1882, Sinodul Bisericii Ortodoxe Române a aprobat raportul episcopului Melchisedec, ce avea titlul: „Act sinodal care cuprinde autocefalia Bisericii Ortodoxe Române şi relaţiile ei cu Patriarhia de Constantinopol”. Acest raport a fost trimis Patriarhiei Ecumenice la Constantinopol în februarie 1883. După ce combate punct cu punct acuzaţiile nedrepte ale patriarhului Ioachim al III-lea, Actul Sinodal subliniază că, după canoanele Bisericii Ortodoxe, sfinţirea Marelui Mir o poate săvârşi orice episcop: „A căuta Mirul pe la Bisericile altor ţări înseamnă a nu avea conştiinţa şi încrederea că Duhul Sfânt Se pogoară de la Dumnezeu... Aşadar, Biserica noastră crede că Duhul Sfânt Se pogoară asupra ei precum şi asupra celorlalte Biserici, şi ea-L caută şi-L cere de sus, de la Părintele luminilor şi dătătorul a tot darul desăvârşit...“.