Istoria creștinismului (MXII): Nicodim Munteanu (1939-1948), patriarhul Bisericii Ortodoxe Române (II)

Remarcându-se ca elev silitor, tânărul Nicolae Munteanu a reuşit să câştige preţuirea profesorilor, fascinându-l şi pe mitropolitul Moldovei Iosif Naniescu, care l-a luat ucenic, trimiţându-l, în 1890, la Kiev, să urmeze cursurile Academiei teologice. Această şcoală era un adevărat altar al tradiţiei bisericeşti, întemeiată pe învăţătura patristică bizantină şi îmbogăţită de spiritualitatea rusească. Ea oferea limpezime şi rigoare de dogmă, viaţă călugărească de muncă şi studiu, liturghii impresionante ca fast şi trăire. De asemenea, la Kiev era şi un spirit de comunicare, de dialog între Biserică şi ştiinţă. Toate ideile noi, mai cu seamă studiile şi interpretările de ordin teologic erau trecute prin şcoala rusească şi prin Sfântul Sinod la Bisericii Ruse. Nimic nu rămânea din literatura teologică şi istorică a Apusului care să nu fie folosit de teologia rusească. Alături de traduceri şi prelucrări, stăteau minunatele opere originale de teologie şi istorie ale scriitorilor ruşi. La l august 1894, cu un an înainte de terminarea studiilor, pe când tânărul Nicolae avea 29 de ani, a intrat în monahism la Mănăstirea Neamţ, cinci zile mai târziu fiind hirotonit diacon. Ultimul an de studii a fost nu numai un unul de aprofundare a studiilor, ci şi unul în care ierodiaconul Nicodim a vizitat Rusia, cu frumoasele oraşe şi renumitele mănăstiri. La 14 aprilie 1895, şi-a încheiat studiile cu susţinerea lucrării „Propaganda papistă la români în cele trei Ţări Române, de la începutul sec. al XIII-lea până la jumătatea secolului al XIX-lea”. Chiar dacă a fost invitat să rămână în Rusia, pentru a fi pregătit să ocupe o catedră universitară, dragostea lui pentru neamul din care se ridicase şi veneraţia faţă de mitropolitul Iosif Naniescu al Moldovei, binefăcătorul său, l-au îndemnat să nu accepte această propunere atât de măgulitoare şi a părăsit Kievul, pentru a reveni la Iaşi.