Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Teologie și spiritualitate Evanghelia zilei Istoria creştinismului (MXLIV): Biserica Ortodoxă în secolele XIX-XX (VIII)

Istoria creştinismului (MXLIV): Biserica Ortodoxă în secolele XIX-XX (VIII)

Un articol de: Cezar Țăbârnă - 14 August 2008

Războiul greco-turc din anii 1919-1922 a modificat din nou situaţia din zonă. Ieşind învingătoare, Turcia a schimbat sistemul de conducere, trecând de la sultanat la republică, prin decizia Marii Adunări Naţionale de la 1 noiembrie 1923. Conducerea republicii Turcia a fost preluată de Mustafa Kemal Atatürk (1923-1938), făuritorul Turciei moderne. S-a făcut un schimb de populaţie între Grecii din Asia Mică şi turcii din Macedonia şi Tracia. Peste un milion de greci au fost expulzaţi sau omorâţi, între ei numărându-se şi mitropolitul Hrisostom al Smirnei, care a fost tăiat în bucăţi şi aruncat la câini. Ca şi în cazul genocidului armean, când au fost ucişi peste 1.500.000 de creştini, Puterile europene nu au intervenit. Tratatul de Pace de la Lausanne, încheiat la 24 iulie 1923, a anulat Greciei învinse drepturile dobândite prin tratatul de la Sčvres. Tratatul de la Lausanne desfiinţa toate drepturile naţional-bisericeşti ale patriarhului, prevăzute de legea din 1856 şi de Canoanele generale din 1860. Acest tratat păstra pentru patriarh doar drepturile strict bisericeşti. După înlăturarea patriarhului Meletie, care încurajase războiul grecilor, s-a întrunit la Constantinopol Sinodul local, care a preluat conducerea. La 6 decembrie 1923, a fost ales ca patriarh Grigorie, iar după moartea lui a urmat Constantin al VI-lea, care nu a fost recunoscut de turci, fiind expulzat în 1925. În aceste momente dificile, Patriarhia Ecumenică avea 104 eparhii în Asia Mică, Europa, America şi Australia. Până la al Doilea Război Mondial, jurisdicţia sa se întindea şi asupra ortodocşilor din ţările baltice. Urmărind o îmbunătăţire a vieţii religioase, cultice, Patriarhia Ecumenică a adoptat, la 10 martie 1924, un nou calendar, încurajând şi susţinând adoptarea acestuia de către toţi creştinii ortodocşi. Însă gestul Patriarhiei Ecumenice nu a fost înţeles de toţi ortodocşii, o parte semnificativă a acestora rămânând la vechiul stil.