Istoria creştinismului (MXXX): Unitarianismul în secolele XIX-XX (II)

Unitarianismul este o mişcare antitrinitară, care s-a manifestat sub impulsul Reformei în Germania, Anglia, Elveţia, Polonia şi Transilvania. În anul 1568, Dieta de la Turda, sub influenţa pastorului Ferenc David, a hotărât înfiinţarea Bisericii Reformate unitariene din Transilvania. Giorgio Blandrata, refugiat din Polonia, în anul 1563, a reuşit să-l convertească la unitarism pe principele Ioan Sigismund al Transilvaniei (1559-1571). La sfârşitul secolului al XVIII-lea, unitarienii din Transilvania au intrat în comuniune cu cei din Anglia şi din Statele Unite. Ei au o episcopie la Cluj-Napoca şi o secţie de învăţământ teologic unitarian în cadrul Institutului Teologic Protestant din acest oraş. În Anglia, unitarianismul a fost propagat de John Biddle (1615-1662), iar Biserica unitariană, care datează din anul 1774, a fost organizată de pastorii anglicani Teofil Lindsey (l723-1808) şi Iosif Pristley (1733-1804). Prima societate unitariană engleză, denumită „Societatea unitariană pentru promovarea învăţăturii creştine“, a fost înfiinţată de Thomas Belsham (1750-1829), în anul 1791. James Martineau (1805-1900), influenţat de teologia liberală germană promovată la Tübingen, a dat unitarianismului englez mai mult o direcţie raţionalistă, decât una confesională. Unitarianismul din America de Nord s-a dezvoltat datorită lui William E. Chaning (1780-1842), care i-a dat un conţinut teologic precis, dar şi prin lucrările lui Ralph Waldo Emerson (1803-1860) şi ale lui Martin Parker (1810-1860). Din anul 1825, a funcţionat „Asociaţia unitariană americană“, iar în anul 1900 s-a creat „Consiliul internaţional unitarian şi al altor religii liberale“ (International Council of Unitarian and other Liberal Religions). La nivel mondial, s-a înfiinţat, în anul 1961, „Asociaţia unitariană universală“ (Unitarian Universalist Association), iar „Consiliul Bisericilor Liberale“, înfiinţat în anul 1953, în Germania, îi includea şi pe unitarieni.