Istoria creştinismului (MXXXVI): Irineu Mihălcescu, mitropolitul Moldovei (1939-1947) (IV)

La 29 noiembrie 1939, arhiepiscopul locotenent al Craiovei şi locotenentul de mitropolit al Olteniei, Irineu Mihălcescu, a fost ales mitropolit al Moldovei şi fost instalat în scaunul de la Iaşi pe 17 decembrie în acelaşi an. A acceptat arhieria în urma insistenţelor unor membri ai Sfântului Sinod, şi aceasta după ce a ieşit la pensie din învăţământ. În cei aproximativ opt ani cât a păstorit aici, mitropolitul a avut de întâmpinat multe greutăţi, generate de război, secetă şi începutul infiltrării comunismului în România. Din cauza acestor probleme, a apelat la preotul Ioan Marina pentru a-i deveni vicar, acesta fiind renumit şi recunoscut de mitropolitul Moldovei ca un foarte bun gospodar şi priceput în domeniul practic. Prin erudiţia şi sub supravegherea sa, s-a ridicat mult şi nivelul revistei eparhiale „Mitropolia Moldovei“. Din cauza vârstei şi a stării sănătăţii, mitropolitul Irineu s-a retras la Mănăstirea Agapia. El rămâne în istoria Bisericii noastre ca unul dintre cei mai mari teologi. După cum afirma ucenicul său, profesorul Nicolae Chiţescu, profesorul Ioan Mihălcescu „s-a înălţat ca vulturul mai presus de nevoile propriei catedre şi specialităţi, îmbrăcând într-o dragoste de apostol al Teologiei româneşti toate ramurile şi toate disciplinele“. „Erudiţia sa, care-i îngăduia să ţină cursuri cu zeci şi sute de mărturii biblice, câteodată două şi trei ore în şir, fără notiţe, era transfigurată de smerenia sa adâncă şi de bunătatea sa proverbială, care iradia din toate legăturile lui cu studenţii şi cu foştii lui studenţi, pe care-i urmărea cu dragoste, îi încuraja şi-i ajuta după absolvirea facultăţii“. Însuşi profesorul Mihălcescu mărturisea că era foarte ataşat de catedră şi de studenţii săi, după cum reiese dintr-un discurs cu prilejul sărbătoririi a 60 de ani de viaţă: „Grija mea principală a fost mai ales ca studenţii să simtă căldura iubirii mele. Sunt încredinţat că la judecata viitoare se va ţine seama mai mult de dragostea pe care am avut-o pentru cei pe care i-am învăţat, de dragostea pe care le-am infiltrat-o în suflet, decât de cunoştinţele pe care le-am dat“.