„În vremea aceea a ales Domnul alți șaptezeci (și doi) de ucenici și i-a trimis câte doi, înaintea feței Sale, în fiecare cetate și loc unde Însuși avea să vină. Și zicea către ei: Secerișul este
Istorii cu tâlc: Ce să fac când se apropie patimile?
Ucenicul l-a întrebat pe avva Iosif: „Ce să fac când se apropie patimile? Să le ţin piept ori să le las să intre?“. Bătrânul îi zice: „Lasă-le să intre şi luptă-te cu ele“. Celălalt s-a întors la Sketis. Între timp, a venit acolo cineva de la Tebaida şi zicea fraţilor: „L-am întrebat pe avva Iosif: când se apropie vreo patimă de mine, îi ţin piept ori o las să intre?“ şi el mi-a zis: „în nici un caz să nu laşi patimile să intre, ci ţine-le piept fără preget“. Auzind avva Pimen că avva Iosif i-a spus altceva călugărului din Tebaida, s-a sculat şi s-a dus iarăşi la Panefisi. Îl întreabă: „Avva, eu ţi-am destăinuit gândurile mele, iar tu una mi-ai spus mie şi alta fratelui din Tebaida“. Bătrânul îi zice: „Oare nu ştii că-mi eşti drag?“. El răspunde: „Ba da“. „Nu m-ai rugat să-ţi vorbesc ca mie însumi?“. „Aşa a fost.“ Bătrânul zice: „Dacă laşi patimile să intre şi ajungi să le stăpâneşti, ele te fac mai iscusit. Eu ţi-am vorbit ca mie însumi. Alţii însă nu au nici un folos dacă lasă patimile să intre; aceştia trebuie să le curme de îndată“. (Pateric, ediţia Polirom, 2005)