„În vremea aceea au stat în loc șes Iisus, mulțime multă de ucenici ai Săi și mulțime mare de popor din toată Iudeea, din Ierusalim și de pe țărmul Tirului și al Sidonului, care veniseră să-L asculte
Istorii cu tâlc: Ce să fac când se apropie patimile?
Ucenicul l-a întrebat pe avva Iosif: „Ce să fac când se apropie patimile? Să le ţin piept ori să le las să intre?“. Bătrânul îi zice: „Lasă-le să intre şi luptă-te cu ele“. Celălalt s-a întors la Sketis. Între timp, a venit acolo cineva de la Tebaida şi zicea fraţilor: „L-am întrebat pe avva Iosif: când se apropie vreo patimă de mine, îi ţin piept ori o las să intre?“ şi el mi-a zis: „în nici un caz să nu laşi patimile să intre, ci ţine-le piept fără preget“. Auzind avva Pimen că avva Iosif i-a spus altceva călugărului din Tebaida, s-a sculat şi s-a dus iarăşi la Panefisi. Îl întreabă: „Avva, eu ţi-am destăinuit gândurile mele, iar tu una mi-ai spus mie şi alta fratelui din Tebaida“. Bătrânul îi zice: „Oare nu ştii că-mi eşti drag?“. El răspunde: „Ba da“. „Nu m-ai rugat să-ţi vorbesc ca mie însumi?“. „Aşa a fost.“ Bătrânul zice: „Dacă laşi patimile să intre şi ajungi să le stăpâneşti, ele te fac mai iscusit. Eu ţi-am vorbit ca mie însumi. Alţii însă nu au nici un folos dacă lasă patimile să intre; aceştia trebuie să le curme de îndată“. (Pateric, ediţia Polirom, 2005)








