„În vremea aceea au stat în loc șes Iisus, mulțime multă de ucenici ai Săi și mulțime mare de popor din toată Iudeea, din Ierusalim și de pe țărmul Tirului și al Sidonului, care veniseră să-L asculte
Istorii cu tâlc: Urmele lui Dumnezeu
Odată, un învăţat francez trecea prin deşertul Arabiei. Era călăuzit de câţiva arabi. La apusul soarelui, unul dintre arabi a întins un covor pe pământ şi îşi făcea rugăciunea.
- Ce faci acolo?, l-a întrebat învăţatul. - Mă rog. - La cine te rogi? - La Allah, Dumnezeu. Învăţatul surâse. - Ai văzut vreodată pe Dumnezeu? - Nu! - L-ai pipăit cu degetul? - Nu! - Atunci eşti un nebun, pentru că crezi într-un Dumnezeu pe care nu L-ai văzut, nici nu L-ai auzit, nici nu L-ai pipăit. Arabul nu răspunse nimic. A doua zi, înainte de răsăritul soarelui, învăţatul spuse călăuzei sale: „A trecut o cămilă pe aici“. Ochii arabului începură să strălucească şi zise: - Aţi văzut cămila? - Nu. - Aţi pipăit cu degetul cămila? - Nu. - Atunci dumneavoastră sunteţi un nebun crezând într-o cămilă pe care nici nu aţi văzut-o, nici nu aţi auzit-o, nici nu aţi pipăit-o. - Dar i se văd urmele pe nisip, răspunse învăţatul. În clipa aceea soarele se arăta la orizont, în toată strălucirea culorilor orientale. Arabul îi arătă astrul strălucitor: - Vedeţi urmele Creatorului? Să ştiţi, aşadar, că există Dumnezeu! (pr. Nicolae PURA, Pilde, Editura Galaxia Gutenberg, 2004)








