Lădiţa cu poveşti: Căluţul de lemn

Lumina după-amiezii se lăsa sfioasă peste căsuţa de lemn de la marginea pădurii. Construită din câteva bârne solide de stejar, cu un acoperiş solid, căsuţa era locuită de un bunic bătrân şi de nepoţelul său, Pavel.

- Bunicule, îi spuse Pavel într-o zi, ştii ce îmi doresc eu foarte mult?, întrebă Pavel în timp ce îşi ajuta bunicul să ducă câteva lemne tăiate în şopron. Vreau şi eu un căluţ, să mă joc cu el.

- Dragul meu nepoţel, răspunse bunicul gânditor, mângâindu-şi barba albă şi stufoasă, şi eu aş vrea, însă nu avem bănuţi.

- Dar bunicule, un căluţ mititel, nu unul foarte mare, nu-i aşa că nu costă mult?

Bunicul îşi privi cu tristeţe nepotul, gândindu-se cum să-i facă rost de căluţ. Şi chiar în seara aceea, după ce Pavel merse la culcare, bunicul se duse în şopronul de lemne şi începu să-i cioplească un căluţ de lemn. Stătu toată noaptea şi ciopli dintr-o bucată de lemn un ponei de toată frumuseţea.

- Căluţule, tu vei fi de acum înainte prietenul lui Pavel, îi spuse bunicul căluţului de lemn în timp ce-i vopsea şaua cu roşu şi verde, iar coada cu puţin negru.

Pavel fu extrem de încântat când se trezi dimineaţă şi văzu căluţul.

- Vai, bunicule, ce căluţ frumos!, bătu el vesel din palme. Mulţumesc frumos! Am acuma cu cine să mă joc. Haide, căluţule, să mergem să ne jucăm! Şi Pavel îl legă cu o sfoară şi începu să-l tragă după el.

- Of, tare greu mai eşti căluţule! Cred că ne vom juca doar stând pe loc, pentru că tu nu eşti un căluţ adevărat şi nu ai cum să alergi!

Şi Pavel se întoase acasă destul de abătut.

- Bunicule, tare mult aş vrea ca acest căluţ al meu să aibă sufleţel, să poată să alerge, să meargă, să vorbesc cu el... Ştii ceva, bunicule? Lasă că îl rog eu diseară pe îngeraş să mă ajute, poate ştie el cum să facă un căluţ adevărat.

Seara, înainte de culcare, Pavel se rugă, ca de obicei, îngeraşului. După ce-i mulţumi pentru toate câte i s-au oferit până atunci, Pavel îi aminti îngeraşului şi de căluţul lui de lemn.

A doua zi dimineaţă, copilul fu trezit de un uşor nechezat. Nici nu avu timp să se dezmeticească, că şi alergă afară, în curte.

- Bunicule, bunicule, îngeraşul meu i-a dat un sufleţel căluţului pe care mi l-ai dăruit tu, strigă Pavel, admirând căluţul şi alergând în jurul lui. Dragul meu căluţ, ce bine-mi pare!, spuse Pavel, ţopăind bucuros, acuma haide să mergem să ne jucăm! (Iuliana NIŢĂ)