„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Liturgice: Rugăciuni pentru înălţarea Catedralei Mântuirii Neamului
De curând, în rânduiala liturgică a sfintelor slujbe din Patriarhia Română s-au introdus cereri privitoare la Catedrala Mântuirii Neamului. Rostirea de cereri speciale în cadrul slujbelor divine este o tradiţie ortodoxă constantă, care demonstrează dinamica şi actualitatea cultului nostru.
În cazul de faţă, edificarea Catedralei Mântuirii Neamului, fiind o necesitate cultică, un testament al înaintaşilor, o emblemă a creştinismului nostru apostolic şi o lucrare misionară a întregii Biserici Ortodoxe Române, trebuie sprijinită de rugăciuni insistente către Atotputernicul Dumnezeu, după modelul indicat de Sfânta Scriptură şi de tradiţia noastră liturgică. Astfel, pildă ne sunt rugăciunea regelui psalmist, David, pentru zidirea templului din Ierusalim (I Paralipomena 29, 19) şi cea a Sfântului Prooroc Daniel pentru reconstruirea lui (Daniel 9, 16-18). Tradiţia bisericească, de asemenea, ne-a transmis rugăciuni pentru sfintele lăcaşuri, precum şi pentru ctitorii, ziditorii şi binefăcătorii lor.
De aceea, Sfântul Sinod al Bisericii noastre, în şedinţa de lucru din 19 mai 2011, a hotărât ca în întreaga Patriarhie să se facă rugăciuni pentru bunul mers al lucrărilor de înălţare a noii catedrale, pentru constructorii şi miluitorii ei, dar şi în vederea îndepărtării, prin harul lui Dumnezeu, a pericolelor şi ispitelor ce vin atunci când se realizează o astfel de lucrare măreaţă spre slava Bisericii lui Hristos.
Textul acestor cereri speciale are la bază cererile similare existente în Molitfelnic (Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, Bucureşti 2006, (pp. 557-573), la rânduiala care se face la punerea temeliei bisericii şi la înfigerea crucii. Aceste cereri vor fi rostite în cadrul Ecteniei mari şi a Ecteniei întreite, la slujbele ce se vor oficia în bisericile parohiale şi mănăstireşti din cuprinsul Patriarhiei Române, precum şi la Paraclisul "Învierea Domnului" de la locul construcţiei. Astfel, la Ectenia mare, cererea este formulată astfel: "Pentru ca să binecuvânteze lucrările ce se săvârşesc la zidirea Catedralei Mântuirii Neamului întru slava lui Dumnezeu şi spre ocrotirea poporului român şi cu bună sporire să fie aduse la bun sfârşit, cu harul şi cu lucrarea Preasfântului Duh, Domnului să ne rugăm". De asemenea, la Ectenia întreită se adaugă următoarea cerere: "Încă ne rugăm pentru ctitorii, binefăcătorii şi miluitorii Catedralei Mântuirii Neamului şi pentru toţi ziditorii şi lucrătorii care se ostenesc cu înălţarea acesteia, pentru sănătatea, mântuirea şi ajutorul lor".
Să nu uităm că, alături de darul material pe care fiecare îl oferă după putere pentru casa Domnului (cf. Ieşire 35), rugăciunea este un dar inepuizabil şi inestimabil, pe care suntem chemaţi să-l aducem, cu stăruinţă, la îndemnul păstorilor noştri duhovniceşti, spre slava lui Dumnezeu şi spre ocrotirea poporului nostru dreptcredincios.