Luca 10, 22-24

„Zis-a Domnul: Toate Mi-au fost date de către Tatăl Meu și nimeni nu cunoaște cine este Fiul, decât numai Tatăl, și cine este Tatăl, decât numai Fiul și cel căruia voiește Fiul să-i descopere. Atunci, întorcându-Se către ucenici, de o parte, a zis: Fericiți sunt ochii care văd cele ce vedeți voi! Căci zic vouă: Mulți proroci și regi au voit să vadă ceea ce vedeți voi, dar n-au văzut, și să audă ceea ce auziți voi, dar n-au auzit.”

Cine L-a văzut pe Dumnezeu?

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Evanghelia după Ioan, omilia 15, 1, în Părinți și Scriitori Bisericești (2016), vol. 15, pp. 149-151

„Pe Dumnezeu nimeni nu L-a văzut vreodată (Ioan 1, 18). De unde a ajuns evanghelistul la această concluzie? După ce a arătat superioritatea darurilor lui Hristos – pentru că diferența dintre acestea și cele rânduite de Moise este nemăsurată -, vrea acum să spună care este pricina întemeiată a acestei deosebiri. Moise, de vreme ce era slujitor, a săvârșit lucruri mai umile. Hristos însă, fiind Stăpân și Împărat și Fiu al Împăratului, ne-a adus daruri mult mai mari, pentru că este mereu împreună cu Tatăl și Îl vede neîncetat. De aceea a adăugat această afirmație: Pe Dumnezeu nimeni nu L-a văzut vreodată.

Deci ce vom spune atunci despre Isaia, care strigă cu glas puternic: L-am văzut pe Domnul șezând pe scaun înalt și măreț (Isaia 6, 1)? Ce vom spune despre Ioan, care a mărturisit despre el: A zis acestea atunci când a văzut slava Lui (Ioan 12, 41)? Ce vom spune de Iezechiel? Căci și el L-a văzut șezând pe Heruvimi (Iezechiel 10, 18). Dar despre Daniel? Căci și el zice: Cel vechi de zile a șezut (Daniel 7, 9). Dar despre Moise însuși, care spune: Arată-mi slava Ta, ca să Te văd limpede (Ieșirea 33, 18)? Iar Iacov de aici și-a luat numele, atunci când a fost numit Israel, căci Israel înseamnă: Cel care Îl vede pe Dumnezeu (Facerea 32, 28). Și sunt și alții care L-au văzut.

Deci cum a spus Ioan că pe Dumnezeu nimeni nu L-a văzut vreodată? Este limpede că toate cele (de mai sus s-au petrecut) ca urmare a unei îngăduințe a Lui, și nu a fost vorba de vederea ființei în sine. Dacă ar fi văzut firea însăși (a lui Dumnezeu), nu ar fi văzut-o fiecare în chip diferit. Aceea, fiind simplă, fără formă, necompusă, necircumscrisă, nu stă jos sau în picioare și nici nu umblă, pentru că toate acestea sunt funcții ale trupurilor. Numai El singur știe cum este aceasta (în Sine).

(...) Așadar, numai Fiul și Duhul Sfânt Îl văd. Căci cum ar putea firea creată, oricare ar fi ea, să-L vadă pe Cel necreat? Dacă nu putem vedea limpede nici măcar Puterile netrupești, care sunt create (lucru care s-a vădit adesea în cazul îngerilor), cu atât mai mult (nu putem vedea) Ființa netrupească și necreată. De aceea și Pavel zice: Pe Care nu L-a văzut niciun om și nici nu poate să-L vadă (I Timotei 6, 16).”