Luca 10, 22-24 (Vederea lui Dumnezeu)

„Zis-a Domnul: Toate Mi-au fost date de către Tatăl Meu și nimeni nu cunoaște cine este Fiul, decât numai Tatăl, și cine este Tatăl, decât numai Fiul și cel căruia voiește Fiul să-i descopere. Atunci, întorcându-Se către ucenici, de o parte, a zis: Fericiți sunt ochii care văd cele ce vedeți voi! Căci zic vouă: Mulți proroci și regi au voit să vadă ceea ce vedeți voi, dar n-au văzut, și să audă ceea ce auziți voi, dar n-au auzit.”

Cum Îl putem vedea pe Dumnezeu

Teofil al Antiohiei, Trei cărți ­către Autolic, Cartea Întâi, V, în Părinți și Scriitori Bisericești (1980), vol. 2, p. 376

„După cum în om nu se vede sufletul, că este nevăzut pentru oameni, dar prin mișcarea trupului se înțelege că este în om suflet, tot așa și Dumnezeu nu se poate vedea cu ochii omenești, dar se vede și se înțelege din purtarea Lui de grijă și din lucrurile Lui. După cum când vezi pe mare o corabie bine echipată că aleargă și se întoarce în port, gândești negreșit că este în ea un căpitan care o conduce, tot așa trebuie să gândești că este un Dumnezeu Care conduce totul, chiar dacă nu-i văzut cu ochii trupului, pentru că-i necuprins. Dacă omul nu poate să se uite la soare, o stihie foarte mică, din pricina covârși­toarei lui călduri și puteri, oare nu cu mult mai mult omul muritor nu poate privi slava lui Dumnezeu, ­care-i mai presus de cuvânt?”

Minucius Felix, Dialogul Octavius, XXXII, 4-6, în Părinți și Scriitori Bisericești (1981), vol. 3, ­pp. 386-387

„Dumnezeul pe care-L adorăm noi nu-L arătăm, căci nu-L vedem, și de aceea-L credem, pentru că suntem liberi să-L simțim și fără să-L putem vedea. Nu-L vedem noi în faptele Lui? În toate mișcările lumii nu-i vedem noi puterea veșnic trează? Când tună, când trăsnește, când fulgeră, când se înseninează cerul. Nu trebuie să te miri dacă nu vezi pe Dumnezeu. Vezi tu? Toate sunt mișcate și purtate de vânt și de curenți și, cu toate acestea, vântul și curenții nu-i putem vedea. Nu putem privi soarele care ne dă lumina. Vederea ni-i oprită și slăbită de tăria razelor lui și, dacă am încerca să-l privim mai mult, am orbi. Ce să spun? Dacă soarele nu-l poți privi, cum ai putea suporta pe Însuși făcătorul acestui izvor de lumină? Cum L-ai putea privi pe Dumnezeu, când tu fugi la auzul trăsnetelor Lui? Când te ascunzi la vederea fulgerelor Lui? Cu ochii tăi omenești vrei să vezi pe Dumnezeu, când sufletul tău chiar, care-i dă viața și graiul, nu-l poți vedea, nici stăpâni?”

Clement Alexandrinul, Cuvânt de îndemn către eleni (Protrepticul), Cap. I, 10.3., în Părinți și Scriitori Bisericești (1982), vol. 4, p. 77

„(...) Hristos, singurul prin Care poate fi văzut Dumnezeu.”

Sfântul Ambrozie al Milanului, Scrisori, scrisoarea a LXIII-a, 4, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 53, p. 248

„Nu L-au văzut iudeii, fiindcă n-au crezut în El. Noi Îl vedem prin supunere, Îl cunoaștem prin cre­dință.”

(Pr. Narcis Stupcanu)