Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Teologie și spiritualitate Evanghelia zilei Luca 10, 38–42; 11, 27–28

Luca 10, 38–42; 11, 27–28

Galerie foto (1) Evanghelia zilei
Data: 15 Aug, 2020

„În vremea aceea a intrat Iisus într-un sat, iar o femeie cu numele Marta L-a primit în casa ei. Și ea avea o soră ce se numea Maria, care, așezându-se la picioarele Domnului, asculta cuvântul Lui. Iar Marta se silea cu multă slujire și, apropiindu-se, a zis: Doamne, oare nu socotești că sora mea m-a lăsat singură să slujesc? Spune-i, deci, să-mi ajute. Și răspunzând, Domnul i-a zis: Marto, Marto, te îngrijești și pentru multe te silești, dar un singur lucru trebuie: căci Maria partea cea bună și-a ales, care nu se va lua de la ea. Și, când zicea El acestea, o femeie din mulțime, ridicând glasul, I-a zis: Fericit este pântecele care Te-a purtat și fericit este pieptul la care ai supt! Iar El a zis: Așa este, dar fericiți sunt și cei ce ascultă cuvântul lui Dumnezeu și-l păzesc pe el.”

Partea cea bună

Sfântul Ioan Casian, Cuvânt plin de mult folos, Către egumenul Leontie, în Filocalia (2008), vol. 1, p. 123-124

„(...)ne-a răspuns bătrânul: Ţinta ultimă a făgăduinţei noastre este, cum ați zis, Împărăția lui Dumnezeu, iar scopul fără de care este cu neputință a ajunge la sfârșitul acela este curăția inimii. Deci spre acest scop trebuie să fie îndreptată mintea noastră totdeauna, iar când s-ar întâmpla să se abată inima noastră puțin din calea cea dreaptă, îndată să o întoarcem, îndreptând-o spre scopul urmărit, ca după o riglă a zidarului. Aceasta știind-o, Sfântul Apostol Pavel zice: Cele dinapoi uitându-le și spre cele dinainte întinzându-mă, la țintă alerg, la răsplătirea chemării celei de sus a lui Dumnezeu (Filipeni 3, 14). Drept aceea, pentru acest scop le facem și noi toate, pentru acesta pe toate le nesocotim; și patria, și neamul, și averile, și toată lumea, ca să dobândim curăția inimii. Iar de vom uita scopul acesta, vom fi nevoiți, ca unii ce umblăm prin întuneric și călătorim alăturea de calea cea dreaptă, să ne poticnim de multe și să rătăcim. Căci multora li se întâmplă că, nesocotind la începutul lepădării de lume avuția, banii și toată lumea, mai pe urmă se aprind de mânie și ură pentru o carte, o sapă, un condei sau un ac. N-ar pătimi aceasta dacă și-ar aminti de scopul pentru care au nesocotit ei toate lucrurile şi lumea însăși. Căci pentru dragostea aproapelui disprețuim bogăția, ca nu cumva, sfădindu-ne pentru ea și sporindu-ne aplecarea spre mânie, să cădem din dragoste. Când deci pentru lucruri de nimica arătăm aceeași mânie împotriva fratelui, am căzut de la scop și nu avem niciun folos de la lepădarea de lume. Știind aceasta, fericitul Apostol a zis: De-aș da trupul meu să fie ars, iar dragoste nu am, de niciun folos nu-mi este (I Corinteni 13, 3). De aci învățăm că desăvârşirea nu vine odată cu lepădarea de avere și de lucruri, ci după dobândirea dragostei, ale cărei însușiri același Apostol le descrie astfel: Dragostea nu pizmuiește, nu se mânie, nu se îngâmfă, nu se întărâtă, nu gândește răul (I Corinteni 13, 4–5). Toate acestea împreună alcătuiesc curăția inimii.”