Luca 10, 38-42; 11, 27-28

„În vremea aceea a intrat Iisus într-un sat, iar o femeie cu numele Marta L-a primit în casa ei. Și ea avea o soră ce se numea Maria, care, așezându-se la picioarele Domnului, asculta cuvântul Lui. Iar Marta se silea cu multă slujire și, apropiindu-se, a zis: Doamne, oare nu socotești că sora mea m-a lăsat singură să slujesc? Spune-i, deci, să-mi ajute. Și, răspunzând, Domnul i-a zis: Marto, Marto, te îngrijești și pentru multe te silești, dar un singur lucru trebuie: căci Maria partea cea bună și-a ales, care nu se va lua de la ea. Și, când zicea El acestea, o femeie din mulțime, ridicând glasul, I-a zis: Fericit este pântecele care Te-a purtat și fericit este pieptul la care ai supt! Iar El a zis: Așa este, dar fericiți sunt și cei ce ascultă cuvântul lui Dumnezeu și-l păzesc pe el.”

Pururea Fecioara Maria

Sfântul Maxim Mărturisitorul, Ambigua, partea a doua, 93, în Părinți și Scriitori Bisericești (1983), vol. 80, p. 239

„Căci zămislirea a fost cu adevărat curată şi neatinsă de sămânță, iar naşterea, cu totul curată şi neatinsă de stricăciune. De aceea Maria a rămas fecioară şi după naşterea Celui Ce S-a născut, rămânând în naştere fără pătimire, ceea ce este lucru minunat şi în afară de toată legea şi rațiunea. Căci Dumnezeu, Care a binevoit să Se nască din ea, i-a strâns şi mai tare legăturile fecioriei prin naştere. A fost o faptă şi o veste cu adevărat uimitoare să se înfăptuiască naştere şi apariție de prunc fără să se deschidă închizătorile născătoare ale celei ce naşte. Căci trebuia, cu adevărat, ca Făcătorul firii, îndreptând cel întâi firea, să desfacă prin Sine legile firii, prin care păcatul osândise pe oameni din pricina neascultării ca să aibă acelaşi mod al succesiunii lor ca şi animalele necuvântătoare; şi astfel să se înnoiască legile primei şi cu adevărat dumnezeieştii crea­ții, ca ceea ce a pierdut omul din neatenție, ca un lipsit de putere, aceea să restaureze din iubirea de oameni Dumnezeu, ca un puternic.”
Sfântul Maxim Mărturisitorul, Ambigua, partea întâi, 5d, în Pă­rinți și Scriitori Bisericești (1983), vol. 80, pp. 58-59

„Deci S-a făcut ființă într-un mod mai presus de ființă, dând firii un alt principiu (o altă sursă) al facerii şi naşterii, concepându-Şi ca o sămânță propriul trup, iar născându-Se, S-a făcut celei ce-L năştea pecete a fecioriei, arătând cu privire la ea la fel de adevărate cele ce se contrazic şi nu se ames­tecă. Căci aceeaşi e şi Fecioară, şi Maică, înnoind firea prin întâlnirea celor opuse. Pentru că fecioria şi naşterea sunt din cele ce se opun, neputând cineva născoci prin fire o împreunare a lor.”

Sfântul Ambrozie al Milanului, Scrisori, Scrisoarea a LXIII-a, 33, în Părinți și Scriitori Bisericești (1983), vol. 53, pp. 253-254

„Fecioara L-a purtat în pântece pe Cel pe Care lumea toată nu-L poate cuprinde şi susține. Chiar dacă Acesta S-a născut din pântecele Mariei, a păstrat totuşi în naştere hotarele pudoarei şi semnele neatinse ale fecioriei.”