Luca 11, 34-41

Zis-a Domnul: Luminătorul trupului este ochiul. Deci, când ochiul tău este curat, atunci tot trupul tău este luminat; dar când ochiul tău este rău, atunci și trupul tău este întunecat. Ia seama, deci, ca lumina din tine să nu fie întuneric. Așadar, dacă tot trupul tău este luminat, neavând nici o parte întunecată, luminat va fi în întregime, ca și când te luminează făclia cu strălucirea ei. Și, pe când Iisus vorbea, un fariseu Îl ruga să prânzească la el; deci, intrând, a șezut la masă. Iar fariseul s-a mirat văzând că El nu S-a spălat înainte de masă. Atunci Domnul a zis către el: Acum voi, fariseilor, curățați partea din afară a paharului și a blidului, dar înăuntrul vostru este plin de răpire și de viclenie. Nebunilor! Oare cel ce a făcut partea din afară n-a făcut și partea dinăuntru? Dați mai întâi milostenie cele ce sunt dinăuntru vostru și, iată, toate vă vor fi curate.

Să nu fim fățarnici, Dumnezeu vede în ascuns!

Sfântul Vasile cel Mare, Regulile mari, Cap. II, Î. 5, R. III, în PSB, vol. 18, p. 228-229

„Păzește amintirea Celui care a dat porunca și împlinește cele zise: Văzut-am mai înainte pe Domnul înaintea mea pururea, că de-a dreapta mea este ca să nu mă clatin (Psalmi 15, 8). (Astfel) să facem tot lucrul (nostru) așa cum ar trebui să se întâmple ­înaintea ochilor Domnului și să împlinim toată gândirea (noastră), ca și când ar fi supravegheată de El. Căci astfel, pe de o parte, va fi în noi o frică continuă, care urăște nedreptatea, precum este scris (Psalmi 118, 163), și destrăbălarea și mândria și căile celor răi, iar pe de altă parte, se desăvârșește iubirea, care împlinește cele spuse de Domnul, că: Eu nu caut să fac voia Mea, ci voia Tatălui Care M-a trimis  (Ioan 5, 30). Pentru ca să facă aceasta, sufletul trebuie să aibă încredințarea tare atât că faptele cele bune sunt plăcute Judecătorului și Răsplătitorului vieții noastre, cât și că cele contrare își vor primi judecata de la propriul judecător. Eu însă am părerea că odată cu aceasta ajungem să împlinim poruncile Domnului, nu pentru a plăcea oamenilor. Căci nimeni nu se îndreaptă către cel mai mic, dacă este încredințat că este prezent cel mai înalt, ci, dacă ceea ce se întâmplă este plăcut și primit de persoana mai însemnată, iar celei inferioare i se pare contrar voinței, neplăcut și demn de urgisit, disprețuiește dojana din partea celui mai mic și pune mai mult preț pe aprobarea din partea celui mai mare. Dacă astfel se întâmplă cu oamenii, apoi un suflet cu adevărat treaz și sănătos și încredințat de prezența lui Dumnezeu niciodată nu va părăsi străduința de a face ceva prin care ar deveni plăcut lui Dumnezeu, îndreptându-se spre măriri de la oameni, și nici nu va neglija să împlinească poruncile lui Dumnezeu, ca să servească obiceiului omenesc sau să se lase stăpânit de vreo prejudecată comună, sau să fie afectat (atras) de demnități (omenești).”