Luca 13, 31-35 (Iisus, Irod și Ierusalimul)

„În vremea aceea s-au apropiat de Iisus unii dintre farisei, zicându-I: Ieși și du-Te de aici, că Irod vrea să Te ucidă. Și El le-a zis: Mergând, spuneți vulpii acesteia: Iată, alung demoni și fac vindecări, astăzi și mâine, iar a treia zi voi sfârși. Însă și astăzi și mâine și în ziua următoare merg, fiindcă nu este cu putință să piară proroc afară din Ierusalim. Ierusalime, Ierusalime, care omori pe proroci și ucizi cu pietre pe cei trimiși la tine, de câte ori am voit să adun pe fiii tăi cum adună pasărea puii săi sub aripi, dar n-ați voit. Iată, vi se lasă casa voastră pustie, că adevărat grăiesc vouă: Nu Mă veți mai vedea până ce va veni vremea când veți zice: «Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului!»”

...Cât de mult ne iubește Dumnezeu!

Origen, Omilii la Cartea Ieșirii, Omilia VIII, Cap. V, în Părinți și Scriitori Bisericești (1981), vol. 6, p. 90

„(...) Acest «Dumnezeu zelos», dacă te caută, dacă El râvnește ca sufletul tău să I se lipească, dacă El te ferește de păcat, dacă te îndrumă și te pedepsește, dacă El se mâhnește, se minte, dacă, în relația cu tine, face întrebuințare de un fel de gelozie, caută să înțelegi că El este pentru tine nădejdea mântuirii. Dar dacă, deși pedepsit, nu te vei pocăi, dacă, îndreptat, nu te vei schimba, dacă nesocotești loviturile Lui, ajuns la această stare de răutate, ia seama că zelul Său se va îndrepta împotriva ta. El îți va spune ceea ce a spus Ierusalimului prin profetul Iezechiel: Voi domoli mânia Mea în tine și râvna Mea o voi depărta de la tine și Mă voi potoli și nu Mă voi mai necăji (Iezechiel 16, 42). Prețuiește dar, după cuviință, mila și dragostea Bunului Dumnezeu. Când vrea să se îndure, El mărturisește că se întristează și este mânios, precum grăiește, de exemplu, prin Ieremia: Ierusalime, ca nu cumva sufletul să se desprindă de tine, tu vei fi pedepsit prin durere și bici (Ieremia 6, 7-8). Dacă înțelegi aceste cuvinte, ele sunt glasul lui Dumnezeu Cel plin de îndurare: ori de câte ori se întristează, și se arată zelos, El amenință cu ceartă și mânuiește biciul: Căci pe care Domnul îl iubește, îl ceartă (Evrei 12, 6). Vrei cumva, dimpotrivă, să crezi și glasul înfricoșat al lui Dumnezeu care se mâhnește? Ia aminte la ceea ce spune prin proroc. După ce a înșirat multele crime săvârșite de popor, El zice: Eu nu voi cerceta pe fetele voastre, care s-au lăsat desfrânării și nici pe surorile lor din pricină că au desfrânat (Osea 4, 14). Iată o clipă dureroasă, cea din urmă, când nu mai găsim iertare pentru păcatele noastre, nici pedepse pentru greșelile noastre, ci, fiindcă depășim măsura prin păcate, Dumnezeu, Cel zelos, Își întoarce râvna Sa de la noi, după cum s-a zis mai înainte: Râvna Mea te va părăsi și Eu nu Mă voi mâhni din pricina ta (Iezechiel 16, 43).”

Metodiu de Olimp, Despre viața și purtarea rațională, V, Părinți și Scriitori Bisericești (1984), vol. 10, p. 239

„(Într-adevăr) Dumnezeu pedep­seș­te din iubire: pe unii îi pedep­sește pentru că deja au greșit, pe alții ca să nu greșească.” 

(Pr. Narcis Stupcanu)