Luca 14, 25-35

„În vremea aceea mergeau cu Iisus mulțimi multe și, întorcându-Se, a zis către ele: Dacă vine cineva la Mine și nu urăște pe tatăl său și pe mamă și pe femeie și pe copii și pe frați și pe surori, chiar și sufletul său însuși, nu poate să fie ucenicul Meu. Și cel ce nu-și poartă crucea sa și nu vine după Mine nu poate să fie ucenicul Meu. Că cine dintre voi, vrând să zidească un turn, nu stă mai întâi și-și face socoteala cheltuielii, dacă are cu ce să-l isprăvească? Pentru ca nu cumva, punându-i temelia și neputând să-l termine, toți cei care vor vedea să înceapă a-l lua în râs, zicând: Acest om a început să zidească, dar n-a putut isprăvi. Sau care rege, plecând să se bată în război cu alt rege, nu va sta întâi să se sfătuiască dacă va putea să întâmpine cu zece mii pe cel care vine împotriva lui cu douăzeci de mii? Iar de nu, încă fiind el departe, îi trimite solie și îl roagă să facă pace. Așadar, oricine dintre voi care nu se leapădă de tot ce are nu poate să fie ucenicul Meu. Bună este sarea, dar dacă și sarea se va strica, cu ce va fi dreasă? Nici în pământ, nici în gunoi nu este de folos, ci o aruncă afară. Cine are urechi de auzit să audă.”

Discernământul

Sfântul Grigorie de Nyssa, De­spre fericiri, Cuvântul V, în Părinți și Scriitori Bisericești (1982), vol. 29, p. 369

„Însă scopul nostru este să ne convingem că dorim cele bune (căci e sădit în firea noastră omenească să tindă spre bine) și să nu greșim în judecata cu privire la bine. Căci mai ales în aceasta greșește viața noastră: că nu putem înțelege întocmai ce este binele prin fire și ce se socotește prin amăgire ca atare. Pentru că, dacă ni s-ar înfățișa în viață răutatea dezvăluită și nu vopsită de o oarecare închipuire a binelui, nu s-ar năpusti omul spre ea (...) Căci precum gândul despre Dumnezeu e sădit în chip firesc în toți oamenii, iar greșeala în privința a ceea ce năzuim vine din necunoașterea Celui ce este cu adevărat Dumnezeu (căci unii se închină dumnezeirii adevărate, cunoscute în Tatăl, în Fiul și în Duhul Sfânt, iar alții s-au rătăcit spre păreri nebunești și, de aceea, puțina abatere de la adevăr a deschis calea necredincioșiei), așa și în privința cuprinsului spusei de față, dacă nu prindem adevăratul înțeles, nu mică ne va fi paguba, rătăcind de la adevăr.”

Sfântul Macarie Egipteanul, Alte șapte omilii, Cuvânt despre răbdare și discernământ, 13, în Părinți și Scriitori Bisericești (1992), vol. 34, p. 308

„Nu totdeauna, ceea ce inspiră încredere este și folositor. De aceea, nu trebuie să se lase cineva în seama puterilor spirituale, spre pierzania lui; chiar dacă ar fi vorba despre îngerii din cer. Să nu se grăbească, ci să judece totul cu multă grijă, pentru a se atașa (cu adevărat) de ceea ce este bine și a respinge ceea ce este rău.”