Luca 16, 1-9 (Iconomul înțelept)

„Zis-a Domnul pilda aceasta: Era un om bogat care avea un iconom, iar acesta a fost pârât lui că-i risipește avuțiile. Și, chemându-l, i-a zis: Ce este aceasta ce aud despre tine? Dă-mi socoteală de iconomatul tău, căci nu mai poți să fii iconom. Iar iconomul a zis în sine: Ce voi face, că stăpânul meu ia iconomatul de la mine? Să sap, nu pot; să cerșesc, mi-e rușine. Știu ce voi face ca să mă primească în casele lor când voi fi scos din iconomat. Și chemând la sine, unul câte unul, pe datornicii stăpânului său, a zis celui dintâi: Cât ești dator stăpânului meu? Iar el a zis: O sută de măsuri de untdelemn. Iconomul i-a zis: Ia-ți zapisul și, șezând, scrie degrabă cincizeci. După aceea a zis altuia: Dar tu, cât ești dator? El i-a spus: O sută de măsuri de grâu. Zis-a iconomul: Ia-ți zapisul și scrie optzeci. Și a lăudat stăpânul pe iconomul cel nedrept, căci a lucrat înțelepțește. Căci fiii veacului acestuia sunt mai înțelepți în neamul lor decât fiii luminii. Și Eu vă zic vouă: Faceți-vă vouă prieteni, dăruind din bogăția nedreaptă, pentru ca, atunci când ea vă va lipsi, să vă primească aceștia în corturile cele veșnice.”

Mila și judecata

Sfântul Vasile cel Mare, Omilii la Psalmi, Omilia la Psalmul XXXII, IV, în Părinți și Scriitori Bisericești (2011), vol. 4, pp. 454-455

„«De mila Domnului este plin pământul». Aici, mila este despărțită de judecată. Pământul este plin numai de mila Domnului, pentru că judecata este păstrată la vremea hotărâtă. Aici mila este fără judecată, căci Domnul n-a venit să judece lumea, ci să o mântuiască (Ioan 3, 17). Dincolo însă, judecata nu este fără milă, pentru că nu se poate găsi om fără pată, chiar de-ar fi trăit numai o zi după nașterea lui (Iov 14, 4-5). Dacă vezi, așadar, că răutatea se întinde din zi în zi, iar neamul omenesc cel trecător este vrednic de mii și mii de morți pentru atâtea păcate câte face, minunează-te de bogăția bunătății lui Dumnezeu, a îngăduinței Lui și a îndelungii Lui răbdări (Romani 2, 4). Atâta vreme cât suntem pe pământ, avem nevoie de milă. Cei din ceruri sunt vrednici de fericire, nu de milă. Sau poate că noi suntem numiți (aici) «pământ» din pricina osândei aduse peste noi pentru păcatul strămoșesc, noi, care am auzit de la Dumnezeu: Pământ ești și în pământ vei merge! (Facerea 3, 19), noi, care suntem plini de îndurările lui Dumnezeu: Căci morți fiind prin păcate și prin greșeli, miluindu-ne Dumnezeu, ne-a făcut vii împreună cu Hristos (Efeseni 2, 5).”

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, omilia IV, VIII, în Părinți și Scriitori Bisericești (1987), vol. 21, pp. 66-67

„Nu se cuvine să ne pierdem vremea în zadar, ci în fiecare zi și în fiecare ceas să avem înaintea ochilor scaunul de judecată a lui Hristos; să ne întrebăm care sunt acele fapte care ne pot da îndrăznire înaintea lui Dumnezeu și care sunt acelea care ne măresc osânda. Frământând așa acestea în gândurile noastre, vom birui patimile, vom potoli și vom omorî zburdările trupului nostru.” 

(Pr. Narcis Stupcanu)