Luca 17, 26–37

„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit pe toți. Tot așa precum a fost în zilele lui Lot: mâncau, beau, cumpărau, vindeau, sădeau și zideau, iar în ziua în care a ieșit Lot din Sodoma, a plouat din cer foc și pucioasă și i-a nimicit pe toți. La fel va fi în ziua în care Se va arăta Fiul Omului. În ziua aceea, cel care va fi pe acoperișul casei, și lucrurile lui în casă, să nu coboare să le ia; de asemenea, cel ce va fi în țarină să nu se întoarcă înapoi. Aduceți-vă aminte de femeia lui Lot. Cine va căuta să-și scape sufletul, îl va pierde; iar cine îl va pierde, acela îl va face viu. Zic vouă: În noaptea aceea vor fi doi într-un pat; unul va fi luat, iar celălalt va fi lăsat. Două vor măcina împreună; una va fi luată și alta va fi lăsată. Doi vor fi în ogor; unul se va lua și altul se va lăsa. Și răspunzând, ucenicii I-au zis: Unde, Doamne? Iar El le-a zis: Unde va fi stârvul, acolo se vor aduna și vulturii.”

Urmările păcatelor

Sfântul Vasile cel Mare, Omilii și cuvântări, Omilia a XII-a, IX, în Părinți și Scriitori Bisericești (2009), vol. 1, pp. 210-211

„Unul a păcătuit pentru că a primit din copilărie o educație proastă: a avut părinți răi și a fost crescut cu cuvinte și cu fapte nelegiuite; altul a avut totul pentru a-l pune pe calea virtuții: educație foarte îngrijită, sfaturile părinților, învățătură aleasă, ascultarea cuvintelor dumnezeiești, trai cumpătat și tot ce îndrumă sufletul spre virtute; a alunecat și a săvârșit același păcat ca și celălalt. Cum să nu fie acesta, pe bună dreptate, pedepsit mai greu? Cel dintâi va fi pedepsit numai pe temeiul ideilor mântuitoare răspândite în sufletul nostru, că nu s-a folosit cum trebuie de ele; celălalt, în afară de aceasta, va fi pedepsit și pentru că n-a ținut seamă de ajutorul primit și pentru că, din pricina neluării aminte, a fost târât spre păcat. Prin urmare, a înțelege dreptatea adevărată este cu adevărat semn de strălucită minte și de desăvârșită gândire.”

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, omilia XVIII, VII, în Părinți și Scriitori Bisericești (1987), vol. 21, p. 220

„Nu vom putea da vina pe neștiința noastră. Dacă acesta, Cain, care n-a avut înainte de el pe cineva care să fi făcut o astfel de faptă, a îndurat o pedeapsă atât de grozavă, cunoscută de cei de după el, ce vom îndura noi, care facem aceleași păcate, ba chiar și mai grele, atunci când harul s-a revărsat din belșug asupra noastră? Nu ne va aștepta, oare, focul cel veșnic, viermele cel neadormit, scrâșnetul dinților, întunericul cel mai dinafară, gheena focului și celelalte pedepse groaznice? Nu ne va rămâne nici un cuvânt de apărare, dacă suntem tot așa de trândavi și molateci. Putem spune, oare, că nu știm ce trebuia să facem și ce nu trebuia? Cei ce fac fapte bune vor avea întâile cununi, iar cei ce cad în păcate vor avea cele mai grozave chinuri.”