Luca 17, 26-37 (Ziua în care păcatul se plătește)

„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit pe toți. Tot așa precum a fost în zilele lui Lot: mâncau, beau, cumpărau, vindeau, sădeau și zideau, iar în ziua în care a ieșit Lot din Sodoma, a plouat din cer foc și pucioasă și i-a nimicit pe toți. La fel va fi în ziua în care Se va arăta Fiul Omului. În ziua aceea, cel care va fi pe acoperișul casei, și lucrurile lui în casă, să nu coboare să le ia; de asemenea, cel ce va fi în țarină să nu se întoarcă înapoi. Aduceți-vă aminte de femeia lui Lot. Cine va căuta să-și scape sufletul îl va pierde; iar cine îl va pierde, acela îl va face viu. Zic vouă: În noaptea aceea vor fi doi într-un pat; unul va fi luat, iar celălalt va fi lăsat. Două vor măcina împreună; una va fi luată și alta va fi lăsată. Doi vor fi în ogor; unul se va lua și altul se va lăsa. Și răspunzând, ucenicii I-au zis: Unde, Doamne? Iar El le-a zis: Unde va fi stârvul, acolo se vor aduna și vulturii.”

Înșelătoarea dorință de plăcere

Sfântul Grigorie de Nyssa, Despre fericiri, Cuvântul IV, în Părinți și Scriitori Bisericești (1982), vol. 29, pp. 364-366

„Nimic din cele năzuite în viață din plăcere nu le aduce săturare celor ce le năzuiesc, ci precum zice undeva Înțelepciunea: Butoi spart este ocuparea cu plăcerea. Cei ce-l umplu mereu cu sârguință se ostenesc fără sfârșit și fără folos cu aceasta, vărsând mereu ceva în adâncul poftei, dar orice ar arunca în ea pentru plăcere nu le duce pofta la săturare. Cine a cunoscut hotarul iubirii de arginți prin dobândirea de către iubitorii de arginți a ceea ce năzuiesc? Cine a ajuns la sfârșitul poftei nebune de slavă prin dobândirea slavei năzuite? Iar cel ce și-a împlinit plăcerea în teatre și spectacole, sau în lăcomia furioasă și nebună a pântecului și a celor de după aceea, ce a aflat întâmplându-i-se prin plăcerea aceasta? Nu zboară tot felul de plăceri împlinite prin trup, îndată ce au fost gustate, și nu rămân foarte scurt timp cu cei ce s-au atins de ele? Deci aceasta e învățătura înaltă pe care o învățăm de la Domnul: că singură sârguința în virtute, sădită în noi, este ceva statornic și întemeiat (subzistent). Căci cel ce a dobândit ceva din cele înalte, fie neprihănirea, fie evlavia către Dumnezeu, fie altceva din învă­țăturile înalte și evanghelice, nu are pentru vreuna din ele dobândite vreo bucurie trecătoare și nestatornică, ci una întemeiată și statornică ce se întinde pe tot parcursul vieții. Pentru ce? Pentru că acestea se pot lucra mereu și nu este nici o clipă în tot răstimpul vieții în care să fie cineva sătul de lucrarea binelui. Căci neprihănirea și curăția și statornicia în orice bine și nepărtășia la rău se lucrează mereu câtă vreme privește cineva spre virtute și are bucuria întinzându-se împreună cu lucrarea. Dar cei revărsați în poftele fără rost, chiar dacă sufletul lor privește mereu spre desfrânare, nu se pot îndulci mereu de ele.” 

(Pr. Narcis Stupcanu)