Luca 17, 26–37 (Ziua în care Se va arăta Fiul Omului)

„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit pe toți. Tot așa precum a fost în zilele lui Lot: mâncau, beau, cumpărau, vindeau, sădeau și zideau, iar în ziua în care a ieșit Lot din Sodoma, a plouat din cer foc și pucioasă și i-a nimicit pe toți. La fel va fi în ziua în care Se va arăta Fiul Omului. În ziua aceea, cel care va fi pe acoperișul casei, și lucrurile lui în casă, să nu coboare să le ia; de asemenea, cel ce va fi în țarină să nu se întoarcă înapoi. Aduceți-vă aminte de femeia lui Lot. Cine va căuta să-și scape sufletul, îl va pierde; iar cine îl va pierde, acela îl va face viu. Zic vouă: În noaptea aceea vor fi doi într-un pat; unul va fi luat, iar celălalt va fi lăsat. Două vor măcina împreună; una va fi luată și alta va fi lăsată. Doi vor fi în ogor; unul se va lua și altul se va lăsa. Și răspunzând, ucenicii I-au zis: Unde, Doamne? Iar El le-a zis: Unde va fi stârvul, acolo se vor aduna și vulturii.”

Lupta cu păcatul

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia XLI, IV, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, p. 499

„…cum ne mai putem mântui? mă poți întreba. Dacă vei întrebuința pentru fiecare păcat doctoria potrivnică păcatului: milostenia, rugăciunile, căința, pocăința, smerenia, inima zdrobită, disprețuirea averilor. Dumnezeu a pus nenumărate căi de mântuire dacă vrem să luăm aminte. Să luăm, dar, aminte și cu toate doctoriile acestea să ne curățăm rănile făcând milostenii, lăsând ura ce o purtăm celor ce ne-au supărat, mulțumind lui Dumnezeu pentru toate, postind după putere, rugându-ne cu inimă curată și să nu ne facem prieteni cu bogăția cea nedreaptă. Așa vom putea dobândi și iertarea păcatelor noastre și vom dobândi și bunătățile cele făgăduite, de care facă Dumnezeu ca noi toți să ne învrednicim.”

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia XVI, XI, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, p. 216

„Deci când plăcuta obișnuință cu păcatele și dragostea de bani te asaltează, atac-o și tu cu gândul acela care spune că vom primi mare răsplată de vom călca în picioare plăcerea cea trecătoare și spune sufletului tău: «Te întristezi cumplit că te lipsesc de plăcere? Nu te întrista! Bucu­ră-te, că îți pricinu­iește cerul! N-o faci pentru om, ci pentru Dum­nezeu. Rabdă puțin și vei vedea cât de mare e răsplata! Rabdă în viața aceasta pământească și vei primi nespusă îndrăznire!» De vom grăi unele ca acestea sufletului nostru și nu ne vom gândi numai la oboselile virtuții, ci vom socoti și cununile ei, ne vom depărta repede de orice păcat. Dacă diavolul ne arată ca trecător ceea ce este plăcut și ca veșnic ceea ce este dureros, și astfel are putere asupra noastră și ne stăpânește, să facem și noi contrariul: să arătăm ca trecător ceea ce este dureros și ca nemuritor ceea ce este bun și folositor.” 

(Pr. Narcis Stupcanu)