Luca 17, 3–10

„Zis‑a Domnul: Luați aminte la voi înșivă. Dacă‑ți va greși fratele tău, dojenește‑l, și dacă se va pocăi, iartă‑l. Și chiar dacă îți va greși de șapte ori într‑o zi și de șapte ori se va întoarce către tine zicând: Îmi pare rău, iartă‑l. Și au zis apostolii către Domnul: Sporește‑ne credința. Iar Domnul a zis: De ați avea credință cât un grăunte de muștar, ați zice acestui sicomor: Dezrădăcinează‑te și te sădește în mare, și vă va asculta. Care dintre voi, având o slugă la arat sau la păscut turme, îi va zice când se întoarce din țarină: Treci și șezi la masă? Oare nu‑i va zice: Pregătește‑mi ca să cinez și, încingându‑te, slujește‑mi până ce voi mânca și voi bea, și după aceea vei mânca și vei bea și tu? Va mulțumi oare slugii că a făcut cele poruncite? Cred că nu. Așa și voi, când veți face toate cele poruncite vouă, să ziceți: Suntem slugi nevrednice, pentru că am făcut ceea ce eram datori să facem.”

Ia aminte de tine însuți!

Sfântul Vasile cel Mare, Omilii şi cuvântări, Omilia a III‑a la cuvintele: „Ia aminte de tine însuți”, VII, în Părinți și Scriitori Bisericești (2009), vol. 1, pp. 81‑82

„Ia aminte, dar, de tine însuți! Cunoaște că o parte a sufletului tău este rațională și cugetătoare, iar alta, irațională și pătimașă. E firesc ca prima să conducă, iar cealaltă să asculte și să se supună rațiunii. Deci, să nu lași ca rațiunea, fiind robită, să ajungă sclava patimilor, dar iarăși, nici să îngădui patimilor să se ridice împotriva rațiunii și să pună stăpânire pe suflet. Mai mult, luarea‑aminte şi studierea atentă a propriei tale persoane te va conduce şi la cunoaşterea lui Dumnezeu. Dacă iei aminte la tine însuți, nu mai ai nevoie să descoperi pe Creator în celelalte creaturi; vei contempla în tine însuți, ca într‑un microcosmos, marea înțelepciune a Creatorului tău. Din sufletul tău necorporal vei cunoaşte că şi Dumnezeu este necorporal; că nu e circumscris în spațiu, pentru că nici mintea ta nu avea mai înainte şedere în spațiu, ci ajunge în spațiu prin unirea sa cu trupul. Vei crede că Dumnezeu este nevăzut, gândindu‑te la sufletul tău; că şi el nu poate fi văzut cu ochii trupului. Da, sufletul n‑are nici culoare, nici formă, nici nu poate fi definit prin vreo caracterizare materială, ci se cunoaşte numai din funcțiunile sale. Tot aşa şi Dumnezeu; nu căuta să‑L înțelegi cu ajutorul ochilor, ci, îngăduindu‑i minții credința, caută să ai o înțelegere spirituală despre El! Admiră pe Meșter pentru chipul minunat prin care a legat sufletul tău cu trupul, încât sufletul să se întindă până la extremitățile trupului, unind și întovărășind mădularele cele mai deosebite ale trupului. Gândește‑te la puterea pe care sufletul o dă trupului, la compătimirea trupului înspre suflet: trupul primește de la suflet viața, iar sufletul de la trup, durerile. (...) Gândește‑te, apoi, că sufletul își pierde propria frumusețe dacă alunecă spre patimile trupului; și iarăși, dacă se curăță de urâțenia pricinuită de viciu, se înalță prin virtute la asemănarea cu Creatorul.”