Luca 18, 31-34

În vremea aceea, luând Iisus la Sine pe cei doisprezece ucenici ai Săi, a zis către ei: Iată, ne suim la Ierusalim și se vor împlini toate cele scrise de proroci despre Fiul Omului. Căci va fi dat păgânilor și va fi batjocorit și va fi ocărât și scuipat. Și, după ce Îl vor biciui, Îl vor ucide, dar a treia zi va învia. Ei însă n-au priceput nimic din acestea, căci cuvântul acesta era ascuns pentru ei și nu înțelegeau cele spuse de Iisus.

Jertfa supremă

Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, Cartea a Douăsprezecea, Introducere, în Părinți și Scriitori Bisericești, vol. 41, pp. 774-775
„Cel ce n-a știut de păcat S-a făcut blestemat pentru noi, ca să ne elibereze pe noi de vechiul blestem. Fiindcă a fost de ajuns să pătimească pentru toți Dumnezeu Cel mai presus de toți, ca, prin moartea trupului Său, să obțină răscumpărarea tuturor.
Deci Hristos nu poartă crucea cuvenită Lui, ci pe cea care atârnă peste noi și pe care eram datori să o purtăm noi, dacă ne gândim la osânda ce ni se da prin Lege. Căci, precum a fost între morți nu pentru Sine, ci pentru noi, ca să Se facă începătorul vieții noastre, desființând în Sine stăpânirea morții (Evrei 2, 14), așa a luat asupra Sa și crucea cuvenită nouă, osândind în Sine pedeapsa provenită din Lege, ca toată fărădelegea să-și astupe gura ei (Psalmi 106, 42), odată ce Acela care nu avea păcat a fost osândit pentru păcatul tuturor. Iar ceea ce s-a săvârșit în Hristos va folosi foarte mult sufletelor noastre, întrucât ni S-a făcut model de bărbăție. Socotesc că nu vom putea în nici un alt mod să ajungem la bunătățile desăvârșirii și la unirea deplină cu Dumnezeu, dacă nu vom pune iubirea față de El mai presus de cea față de viața pământească și nu vom voi să ne primejduim, cu toată râvna, pentru adevăr, dacă nu se va cere aceasta. Fiindcă zice Domnul nostru Iisus Hristos: Cel ce nu-și ia crucea și nu-Mi urmează Mie nu este vrednic de Mine (Matei 10, 38). Iar a-și lua crucea nu înseamnă nimic altceva decât a se lepăda de lume pentru Dumnezeu și a socoti viața cu trupul ca al doilea bine între cele nădăjduite. Domnul nostru Iisus Hristos nu Se rușinează să poarte crucea și să pătimească din iubire pentru noi. Noi însă, nenorociții, deși avem ca mamă acest pământ nesimțitor și am fost chemați la existență din nimic, nu îndrăznim uneori nici măcar să ne atingem de faptele evlaviei și, dacă ni s-ar întâmpla să pătimim ceva pentru Hristos, am socoti aceasta o rușine de nesuportat - și ne-am feri de batjocura celor obișnuiți să râdă de noi - că săvârșim un lucru pierzător lepădând ceea ce place Dumnezeului tuturor pentru puțina și trecătoarea iubire de slavă, bolind de mândrie, care este maica tuturor relelor și căzând, astfel, în păcatele ce vin din ea. Cugetăm și lucrăm ca niște slugi care se cred mai presus de Stăpânul și ca niște ucenici mai presus de învățători. E o slăbiciune cumplită, care pune mintea la picioare, coborând-o de la cinstea ce i se cuvine”.