Luca 19, 12-28 (Pilda minelor)

„Zis-a Domnul pilda aceasta: Un om de neam mare s-a dus într-o țară îndepărtată ca să-și ia domnie și să se întoarcă. Și, chemând zece slugi ale sale, le-a dat zece mine și a zis către ele: Neguțătoriți cu ele până ce voi veni! Dar cetățenii lui îl urau și au trimis solie în urma lui, zicând: Nu voim ca acesta să domnească peste noi. Și, când s-a întors el, după ce luase domnia, a zis să fie chemate slugile acelea cărora le dăduse banii, ca să știe cine ce a neguțătorit. Și a venit cea dintâi, zicând: Doamne, mina ta a adus câștig zece mine. Și i-a zis stăpânul: Bine, slugă bună, fiindcă întru puțin ai fost credincioasă, să ai stăpânire peste zece cetăți. Și a venit a doua, zicând: Mina ta, stăpâne, a mai adus cinci mine. Iar el a zis și acesteia: Să ai și tu stăpânire peste cinci cetăți. A venit și cealaltă, zicând: Doamne, iată mina ta, pe care am păstrat-o într-un ștergar, că mă temeam de tine, pentru că ești om aspru: iei ce nu ai pus și seceri ce n-ai semănat. Zis-a lui stăpânul: Din cuvintele tale te voi judeca, slugă vicleană. Ai știut că sunt om aspru: iau ce nu am pus și secer ce nu am semănat. De ce nu ai dat argintul meu schimbătorilor de bani? Și eu, venind, l-aș fi luat cu dobândă. Și a zis celor ce stăteau de față: Luați de la el mina și dați-o celui ce are zece mine. Și ei au zis lui: Doamne, acela are zece mine. Zic vouă că oricui are i se va da, iar de la cel ce nu are și ceea ce are i se va lua. Iar pe acei vrăjmași ai mei, care n-au voit să domnesc peste ei, aduceți-i aici și tăiați-i în fața mea. Și, zicând acestea, mergea înainte, suindu-Se la Ierusalim.”

Avem nevoie de înțelepciune

Sfântul Ambrozie al Milanului, Scrisori, scrisoarea a XXXVII-a, 5; 19, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 53, pp. 172, 175

„Înțeleptul nu este înfrânt de teamă, nu se schimbă în fața puterii altuia, nu se îngâmfă în biruințe și nu se prăbușește din pricina înfrângerilor. Unde există înțelepciunea, acolo este puterea sufletească; acolo e statornicie și bravură. Înțeleptul este același sufletește, nu-l micșorează și nu-l mărește schimbarea lucrurilor, nu privește lucrurile numai la suprafață, ca un copil, nu este purtat de orice vânt al învățăturii, ci rămâne în Hristos, având temelia harului și rădăcinile credinței. Așadar, înțeleptul nu este zguduit de unele lipsuri, nu cunoaște feluritele schimbări ale sufletului, ci va străluci ca Soarele dreptății în Împărăția Tatălui (Matei 13, 43). (...) Tot ce face înțeleptul este bine. Iar cine face totul bine, face totul drept, și cine face totul drept, face totul fără greșeală, fără cusur, fără pagubă și fără tulburare sufletească. Cel ce este astfel stăpân pe sine, încât lucrează fără greșeală și tulburare sufletească, acela nu face nimic neînțelept, ci totul cu înțelepciune, iar cel ce face totul cu înțelepciune n-are de ce să se teamă; căci teama este în păcat. Unde nu este frică, acolo este libertate, există puterea de a face după voință: deci singur înțeleptul este liber.” 

(Pr. Narcis Stupcanu)