Luca 19, 45-48 (Alungarea schimbătorilor de bani)

„În vremea aceea, intrând în templu, Iisus a început să dea afară pe cei care vindeau și cumpărau în el, zicându-le: Scris este: Casa Mea este casă de rugăciune; dar voi ați făcut din ea peșteră de tâlhari. Și era în fiecare zi în templu și învăța. Dar arhiereii și cărturarii și fruntașii poporului căutau să-L piardă. Și nu găseau ce să-I facă, pentru că tot poporul se ținea după El, ascultându-L.”

Efectele iubirii de bani

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia LXIII, IV, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, pp. 733-734

„Îmi vorbești de atâtea și atâtea hectare de pământ, de zece, de douăzeci sau chiar multe case, de tot atâtea băi, de mii de robi sau de două ori atâția, de trăsuri ferecate în aur și argint! Eu îți spun numai atât! Dacă fiecare dintre voi, bogaților, și-ar părăsi sărăcia lui - că bogăția voastră e sărăcie față de aceea de care vreau să vă vorbesc - și ajunge proprietarul întregii lumi; dacă fiecare din voi ar avea în stăpânirea lui atâția oameni câți sunt acum peste tot pe pământ și mare; dacă fiecare din voi ar stăpâni toate: lumea, pământul, marea, casele, orașele și neamurile; dacă pretutindeni toate izvoarele ar izvorî aur în loc de apă, ei bine, eu voi spune că un om atât de bogat nu face trei parale dacă pierde Împărăția cerurilor! Dacă se chinuiesc cumplit cei care iubesc aceste bogății trecătoare, atunci când nu le dobândesc, ce n-ar mângâia, oare, dacă și-ar da seama cât de mari sunt bogățiile cele negrăite de pe lumea cealaltă? Nimic. Nu-mi vorbi mie de bogăția averilor, ci gândește-te la paguba mare ce o suferă îndrăgostiții de averi din pricina averilor lor! Pierd cerul de dragul bogăției lor; pățesc la fel ca unul care pierzând onorurile cele mari din palatele împărătești, are numai o grămadă de băligar și se fudulește cu ea. Că întru nimic nu se deosebește mulțimea bogătașilor de o grămadă de băligar. Dar, mai bine spus, băligarul e mai bun decât averile; e de folos și pentru îngrășarea pământului și pentru încălzitul băilor și pentru multe alte treburi de acest fel; dar aurul îngropat la nimic din acestea nu este de folos. Și de-ar fi numai nefolositor! Dar așa, dacă nu este întrebuințat cum trebuie, aurul aprinde multe cuptoare în sufletul stăpânului lui, dă naștere la nenumărate rele. Din pricina asta scriitorii păgâni au numit iubirea de argint acropolă a răutăților, iar fericitul Pavel a numit-o, cu mult mai bine și mai nimerit, rădăcină a tuturor relelor (I Timotei 7, 10).”

Sfântul Grigorie de Nyssa, Omilii la Ecclesiast, Omilia IV, în Părinți și Scriitori Biseri­cești (1998), vol. 30, p. 243

„(...) căci silința de a avea mereu mai mult mistuie nu numai bucurându-te de câte ai, ci mai ales întristându-te pentru câte îți lipsesc, așa încât zi și noapte te sfâșie această durere, chinuindu-te fiecare din ele pe rând, ziua mistuindu-te în osteneli, noaptea grijile alungându-ți somnul. Și-atunci, pentru cel care observă aceste lucruri, cine nu va recunoaște că o astfel de alergătură nu-i decât o deșertăciune?”

(Pr. Narcis Stupcanu)