Luca 20, 19-26

„În vremea aceea arhiereii și cărturarii căutau să pună mâna pe Iisus chiar în ceasul acela, dar s-au temut de popor, căci înțeleseseră că despre ei era vorba în pilda rostită de Iisus. Și pândindu-L, I-au trimis iscoade, care se prefăceau că sunt drepți, ca să-L prindă în cuvânt și să-L dea stăpânirii și puterii dregătorului. Și L-au întrebat, zicând: Învățătorule, știm că vorbești și înveți drept și nu cauți la fața omului, ci cu adevărat înveți calea lui Dumnezeu. Se cuvine ca noi să dăm dajdie cezarului sau nu? Dar Iisus, cunoscând vicleșugul lor, a zis către ei: De ce Mă ispitiți? Arătați-Mi un dinar. Ale cui sunt chipul și inscripția de pe el? Iar ei au zis: Ale cezarului. Și El a zis către ei: Așadar, dați cezarului cele ce sunt ale cezarului, și cele ce sunt ale lui Dumnezeu, lui Dumnezeu. Și nu L-au putut prinde în cuvânt înaintea poporului și, minunându-se de cuvântul Lui, au tăcut.”

Darul nostru pentru Dumnezeu

Origen, Omilii la Cartea Ieșirii, Omilia XIII, Cap. III, în Părinți și Scriitori Bisericești, vol. 6, pp. 125-126

„Ce-i drept, fiecare în parte are aportul său la locașul Domnului. Această contribuție a fiecăruia nu este neluată în seamă de Domnul. Câtă cinste este pentru tine să se spună în locașul Domnului: aurul care acoperă locașul este darul cutăruia, argintul temeliei și stâlpii vin de la un altul, arama verigelor de la candelabru și a unor temelii ale coloanelor iarăși de la altul, tot așa purpura în care este înveșmântat arhiereul, stacojia și altele. Dimpotrivă, ce rușine, ce nenorocire pentru tine, dacă Domnul venind să ia în seamă locașul află că n-ai dăruit nimic, n-ai adus nici o ofrandă. Ți-ai dus viața într-o astfel de impietate și de infidelitate, încât tu n-ai lăsat nici o urmă în locașul Domnului! Când stăpânul acestei lumi va veni la fiecare din noi, el caută să afle lucruri care-i aparțin și, dacă află, le revendică. Domnul, dimpotrivă, dacă cercetând locașul află că unele lucruri vin de la tine, El te va proteja și te va considera al Lui.”

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia L, III, în Părinți și Scriitori Bisericești, vol. 23, pp. 583-584

„Să nu căutăm, dar, să dăruim bisericii vase sfinte de aur, ci să căutăm ca ele să fie și din muncă cinstită. Munca aceasta cinstită, în care nu intră nici jaful, nici furtul, este mai de preț decât aurul din Potirul dăruit! Biserica nu-i un loc unde se adună vase de aur și de argint, ci un loc de adunare a îngerilor; de aceea trebuie să aducem la biserică sufletele noastre. Dumnezeu Se apropie de darurile noastre de aur numai dacă și sufletul nostru este de aur. Nu era de argint masa aceea de la Cina cea de Taină, nici nu era de aur Potirul din care a dat Hristos ucenicilor Sângele Său! Dar toate erau de preț, toate înfricoșătoare, pentru că erau pline de Sfântul Duh.”