Luca 20, 27-44

„În vremea aceea au venit la Iisus unii dintre saduchei, care zic că nu este înviere, și L-au întrebat, zicând: Învățătorule, Moise ne-a lăsat scris: «Dacă moare fratele cuiva, având femeie, și el n-a avut copii, să ia fratele lui pe femeia văduvă și să ridice urmaș fratelui său». Erau, deci, șapte frați. Și cel dintâi, luându-și femeie, a murit fără de copii. Și a luat-o al doilea și a murit și el fără copii. A luat-o și al treilea; și, tot așa, toți șapte n-au lăsat copii și au murit. La urmă a murit și femeia. Deci, la înviere, a căruia dintre ei va fi femeia, căci toți șapte au avut-o de soție? Și le-a zis lor Iisus: Fiii veacului acestuia se însoară și se mărită; dar cei ce se vor învrednici să dobândească veacul acela și învierea cea din morți nici nu se însoară, nici nu se mărită. Căci nici să moară nu mai pot, căci sunt la fel cu îngerii și sunt fii ai lui Dumnezeu, fiind fii ai învierii. Iar că morții înviază a arătat chiar Moise la rug, când numește Domn pe «Dumnezeul lui Avraam și Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacov». Dumnezeu, deci, nu este Dumnezeu al mor­ților, ci al celor vii, căci toți sunt vii în El. Iar unii dintre cărturari, răspunzând, au zis: Învăță­torule, bine ai zis. De aceea nu mai cutezau să-L întrebe nimic. Iar El i-a întrebat: Cum se zice, dar, că Hristos este Fiul lui David? Căci însuși David spune în Cartea Psalmilor: «Zis-a Domnul Dom­nu­lui meu: Șezi de-a dreapta Mea, până ce voi pune pe vrăjmașii Tăi așternut picioarelor Tale». Deci, David Îl numește Domn; atunci, cum este Fiu al lui?”

Învierea morților în Ziua cea de Apoi

Tertulian, Apologeticul, XLVIII, 5-9, în Părinți și Scriitori Bisericești, vol. 3, pp. 105-106

„Va fi poate vreo îndoială, cred eu, despre puterea lui Dumnezeu, care a alcătuit acest corp așa de mare al lumii din ceea ce nu fusese mai înainte, nu mai puțin decât din neînsuflețirea ce era a spațiului și a mișcării, însuflețin­du-l din acel spirit care însuflețește toate lucrurile, ca să fie mărturie nouă ca o probă evidentă a reînvierii omenirii?

Lumina în fiecare zi se stinge și vine iarăși să strălucească din nou, și întunericul la fel la rându-i se duce și vine iarăși la loc; stelele se sting și se aprind din nou, anotimpurile reîncep de unde s-au sfârșit, fructele se trec și revin, sămânța crește mai îmbelșugat numai după ce s-a descompus și a putrezit. Toate privind se conservă, toate din moarte renasc.

Și tu, omule, nume așa de însemnat, dacă te înțelegi pe tine însuți, tu, stăpânul tuturor lucrurilor, care pier și renasc, nu cumva vei muri ca să pieri? Vei învia, oriunde va fi să mori, oricare va fi materia care te va distruge, te va nimici, întru nimic nu te va putea pierde, și te va reda cum ai fost. Căci al aceluia este nimicul, al cui este și totul.”