Luca 20, 27–44

„În vremea aceea au venit la Iisus unii dintre saduchei, care zic că nu este înviere, și L-au întrebat, zicând: Învățătorule, Moise ne-a lăsat scris: «Dacă moare fratele cuiva, având femeie, și el n-a avut copii, să ia fratele lui pe femeia văduvă și să ridice urmaș fratelui său». Erau, deci, șapte frați. Și cel dintâi, luându-și femeie, a murit fără de copii. Și a luat-o al doilea și a murit și el fără copii. A luat-o și al treilea; și, tot așa, toți șapte n-au lăsat copii și au murit. La urmă a murit și femeia. Deci, la înviere, a căruia dintre ei va fi femeia, căci toți șapte au avut-o de soție? Și le-a zis lor Iisus: Fiii veacului acestuia se însoară și se mărită; dar cei ce se vor învrednici să dobândească veacul acela și învierea cea din morți nici nu se însoară, nici nu se mărită. Căci nici să moară nu mai pot, căci sunt la fel cu îngerii și sunt fii ai lui Dumnezeu, fiind fii ai învierii. Iar că morții înviază a arătat chiar Moise la rug, când numește Domn pe «Dumnezeul lui Avraam și Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacov». Dumnezeu, deci, nu este Dumnezeu al morților, ci al celor vii, căci toți sunt vii în El. Iar unii dintre cărturari, răspunzând, au zis: Învățătorule, bine ai zis. De aceea nu mai cutezau să-L întrebe nimic. Iar El i-a întrebat: Cum se zice, dar, că Hristos este Fiul lui David? Căci însuși David spune în Cartea Psalmilor: «Zis-a Domnul Domnului meu: Șezi de-a dreapta Mea, până ce voi pune pe vrăjmașii Tăi așternut picioarelor Tale». Deci David Îl numește Domn; atunci, cum este Fiu al lui?”

Realitatea învierii noastre

Sfântul Clement Romanul, Omilie, numită a doua Epistolă către Corinteni, cap. IX, 1-5, în Părinți și Scriitori Bisericești (1979), vol. 1, p. 116

„Să nu spună cineva dintre voi: Trupul acesta nu va fi judecat, nici nu înviază. Cunoaşteți doar în ce ați fost mântuiți, în ce ați văzut din nou lumina! Nu oare fiind în acest trup? Trebuie, dar, să păstrăm trupul ca pe un templu al lui Dumnezeu. Precum ați fost chemați în trup, tot aşa în trup veți şi veni. Dacă Hristos Domnul, Care ne-a mântuit, fiind mai întâi Duh, s-a făcut trup şi aşa ne-a chemat, tot aşa şi noi în acest trup vom primi răsplata.”

Sfântul Macarie Egipteanul, Cele cincizeci de omilii duhovniceşti, omilia XI, 1, în Părinți și Scriitori Bisericești (1992), vol. 34, p. 135

„Focul cel ceresc al dumnezeirii, pe care creştinii îl primesc în acest veac înăuntru inimii lor, acela care acționează înăuntru inimii lor, iese din ele atunci când trupurile se descompun. Dar (la momentul potrivit vine) iarăşi, strânge la un loc mădularele cele împrăştiate şi le înviază. Că după cum focul cel din Ierusalim - care servea pe altar, care în vremea robiei a fost ascuns într-o groapă, dar care, după ce s-a făcut pace şi s-au întors (în patrie) cei robiți, acelaşi, ca reînnoit servea, ca de obicei -, tot aşa se întâmplă acum cu trupul, care, după ce s-a descompus şi s-a transformat în noroi, intervenind focul cel ceresc, îl reînnoieşte şi-l înviază, pentru că focul care locuieşte acum înlăuntru inimii, atunci se arată în afară şi face învierea trupurilor.”