Luca 21, 28-33

„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Prindeți curaj și ridicați capetele voastre, pentru că răscumpărarea voastră se apropie. Apoi le-a spus o pildă: Vedeți smochinul și toți copacii: când înfrunzesc aceștia, văzându-i, de la voi înșivă știți că vara este aproape. Așa și voi, când veți vedea făcându-se acestea, să știți că aproape este Împărăția lui Dumnezeu. Adevărat grăiesc vouă că nu va trece neamul acesta până ce nu vor fi toate acestea. Cerul și pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece.”

„Din cuvintele tale te vei îndrepta”

Viața Sfântului Macarie Egipteanul, III, 38, în Părinți și Scriitori Bisericești, vol. 34, pp. 65-66

„Se spune despre Avva Macarie Egipteanul că s-a suit cândva din (pustiul) Scetic în muntele Nitriei. Și pe când se apropia de acel loc, i-a zis ucenicului său: Mergi mai departe! Și pe când mergea înaintea lui, acela a întâlnit un preot idolesc și a strigat după el, zicând: hei, hei, demone, unde alergi? Întorcându-se, însă, acela, l-a rănit și l-a lăsat pe jumătate mort. Apoi a fugit. După puțin timp l-a întâlnit Avva Macarie și i-a zis: Să fii sănătos, frate! Acela, minunându-se (de cele ce auzea), a venit către el și i-a zis: Ce lucru bun ai văzut la mine de m-ai salutat? Și a zis bătrânul: Te-am văzut ostenindu-te și știu că în zadar te ostenești. Acela i-a zis: Eu am fost mișcat de salutul tău și am aflat că ești din partea lui Dumnezeu, însă un alt monah, rău, întâlnindu-mă, m-a insultat. Atunci a cunoscut bătrânul că este vorba de ucenicul său. Și, îmbrățișându-i picioarele, preotul idolesc i-a zis: Nu-ți dau drumul dacă nu mă faci monah. Apoi, venind unde era monahul (cel rănit), a luat și l-a dus în locașul de rugăciune din munte. Și văzând monahul pe preotul (idolesc) cu (Ava Macarie) s-a uimit. Și l-au făcut monah. Și mulți dintre cei dintre neamuri s-au făcut, din cauza lui, creștini.
A zis, deci, atunci, Avva Macarie: Cuvântul cel aspru și pe cei buni îi face răi, pe când cuvântul cel bun și pe cei răi îi face buni.”

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, Omilia XLII, II, în Părinți și Scriitori Bisericești, vol. 23, p. 502

„Vă zic vouă că pentru orice cuvânt deșert, pe care îl vor rosti oamenii, vor da seamă în ziua judecății (Matei 12, 36). Prin cuvânt deșert se înțelege cuvântul care nu corespunde faptelor: minciuna, calomnia. Unii tâlcuitori spun că prin cuvânt deșert se înțelege un cuvânt grăit fără rost, de pildă cuvintele care dau naștere la râs nesăbuit sau cuvintele de rușine, nerușinate și nepotrivite.
Că din cuvintele tale te vei îndrepta și din cuvintele tale te vei osândi (Matei 12, 37).
Ai văzut că tribunalul nu e aspru? Că pedepsele sunt ușoare? Judecătorul nu-ți va hotărî osânda întemeiat pe cuvintele pe care altul le-a spus despre tine, ci pe cuvintele pe care tu însuți le-ai grăit. Iar aceasta este dreptatea desăvârșită. Tu ești stăpân și să le spui, și să nu le spui.”