Luca 21, 8–9, 25–27, 33–36 (Semnele Sfârșitului)

„Zis-a Domnul: Vedeți să nu fiți amăgiți, căci mulți vor veni în numele Meu, zicând: Eu sunt, iar vremea s-a apropiat. Nu mergeți după ei. Iar când veți auzi de războaie și de răzmerițe, să nu vă înspăimântați; căci acestea trebuie să fie întâi, dar sfârșitul nu va fi curând. Și vor fi semne în soare, în lună și în stele, iar pe pământ, strâmtorare printre neamuri și nedumerire din pricina vuietului mării și al valurilor. Iar oamenii vor muri de frică și de așteptarea celor ce au să vină peste lume, căci puterile cerurilor se vor clătina. Atunci vor vedea pe Fiul Omului venind pe nori cu putere și cu slavă multă. Cerul și pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece. Luați aminte la voi înșivă, ca nu cumva să se îngreuieze inimile voastre de îmbuibare și de beție și de grijile vieții, și ziua aceea să vină peste voi fără de veste; căci ca o cursă va veni peste toți cei ce locuiesc pe fața întregului pământ. Privegheați, dar, în toată vremea rugându-vă, ca să vă întăriți să scăpați de toate acestea care au să vină și să stați înaintea Fiului Omului.”

Frica de moarte

Sfântul Vasile cel Mare, Omilii la Psalmi, Omilia la Psalmul XXXIII, VIII, în Părinți și Scriitori Bisericești (2011), vol. 4, p. 484

„Da, frica dușmănoasă este aceea care ne aduce în suflet spaima de moarte, aceea care ne convinge să ne umilim în fața demnitarilor. Cum va putea, oare, cel care se teme de acestea să se împotrivească păcatului până la moarte în vreme de mucenicie și să plătească ce este dator Domnului, Care a murit pentru noi și a înviat? Și cel care se teme de demoni are frică dușmănoasă în el. Pe scurt, o astfel de frică pare o patimă, care este vlăstar al necredinței. Niciun om care crede că are lângă el un ajutor puternic nu se teme de cei ce încearcă să-l tulbure. Vrei să-ți spun cum este frica mântuitoare, frica aducătoare de sfințenie, frica aceea care ia naștere în sufletul nostru din statornicia [în bine], nu din patimă? Când ai de gând să te năpustești spre păcat, cugetă-mi la acel scaun de judecată înfricoșător și de neîndurat al lui Hristos, pe care va sta Judecătorul, Scaun măreț și preaînălțat (Isaia 6, 1); atunci va sta de față toată făptura, tremurând de arătarea Lui cea slăvită, iar noi avem să ne înfățișăm unul câte unul, ca să ni se cerceteze faptele pe care le-am săvârșit în viață. Atunci, lângă cel care a făcut multe rele în viață vor sta îngeri înfricoșători și necurați, care aruncă foc din ochi și răsuflă văpaie pe gură din pricina amărăciunii voinței lor și care au fețele lor asemănătoare nopții, pentru a arăta întunecarea și ura lor față de oameni; apoi prăpastie adâncă, întuneric, din care nu există ieșire, și foc lipsit de lumină, care are în întuneric putere arzătoare, fără de strălucire; apoi un soi de viermi veninoși și mâncători de trupuri, care rod fără saț și niciodată nu sunt îndestulați, care prin chinul lor pricinuiesc dureri nesuferite; apoi cea mai cumplită pedeapsă dintre toate, ocara aceea și veșnica rușine.”

(Pr. Narcis Stupcanu)