„Zis-a Domnul: Toate Mi-au fost date de către Tatăl Meu și nimeni nu cunoaște cine este Fiul, decât numai Tatăl, și cine este Tatăl, decât numai Fiul și cel căruia voiește Fiul să-i descopere. Atunci,
Luca 4, 31–36
„În vremea aceea a venit Iisus în Capernaum, cetate a Galileei, și învăța poporul sâmbăta. Și erau uimiți de învățătura Lui, căci cuvântul Lui era cu putere. Iar în sinagogă era un om având duh de demon necurat și a strigat cu glas mare: Lasă! Ce ai cu noi, Iisuse Nazarinene? Ai venit ca să ne pierzi? Te știu cine ești: Sfântul lui Dumnezeu! Și l-a certat Iisus, zicând: Taci și ieși din el! Iar demonul, aruncându-l în mijlocul sinagogii, a ieșit din el, cu nimic vătămându-l. Și frică li s-a făcut tuturor și spuneau unii către alții, zicând: Ce este acest cuvânt? Că poruncește cu stăpânire și cu putere duhurilor necurate și ele ies.”
Duhurile necurate
Sfântul Ioan Casian, Convorbiri duhovnicești, Partea I, A doua convorbire cu părintele Serenus, Cap. XVIII, 1-2, Cap. XIX, 1-3, în Părinți și Scriitori Bisericești (1990), vol. 57, pp. 445-446
„Despre deosebirile dintre demoni ne dau multe informații doi filosofi, care și-au dovedit prin artele vrăjitorești slăbiciunea sau vitejia, ca și marea lor răutate. Aceștia, disprețuind pe fericitul Antonie ca pe un om nepriceput și fără cultură, au voit ca, dacă nu-i pot face altceva mai rău, măcar să-l tulbure și să-l scoată din chilia lui prin vrăjitorie și prin intervenția demonilor. Așadar, i-au trimis împotrivă duhurile cele mai rele, pricepute să rănească prin mușcăturile pizmei, prin aceea că foarte mari mulțimi de oameni veneau zilnic la el ca la un slujitor al Domnului. Și fiindcă el aci își făcea semnul crucii pe piept și pe frunte, aci se așternea la pământ cu umilință și rugăciuni, cei mai răi demoni nu îndrăzneau nici măcar să se apropie de el și se întorceau fără vreo înrâurire la cei ce-i trimiseseră, care aruncau asupra lui alte duhuri și mai rele. Dar puterile lor n-ajutau la nimic, căci ostașul lui Hristos era mereu neînvins și toată vrăjitoria, ca și cursele întinse, n-au făcut altceva decât să dovedească marea virtute a creștinilor. Astfel că acele umbre atât de sălbatice și de puternice, care socoteau că ele pot schimba și mersul lumii și al soarelui, n-au fost în stare nu numai să-i facă vreun rău, dar nici să-l miște măcar cu un pas din mănăstire.
Atunci, plini de admirație, filosofii au venit îndată la Antonie și, după ce și-au recunoscut vina în cursele pe care i le-au trimis din invidie și ură ascunsă, au cerut să devină neîntârziat creștini. (...) Trebuie știut că duhurile necurate se supun în două feluri oamenilor. Ele sau sunt învinse de sfințenia harului divin și de virtutea credincioșilor, sau sunt potolite și lingușite oarecum ca în familie, de unele cântece și sacrificii ale celor nelegiuiți. Înșelați de această părere, și fariseii au crezut că Domnul și Mântuitorul nostru prin acest mijloc a poruncit demonilor și de aceea au zis: «Acesta scoate demonii cu ajutorul lui Beelzebut, principele demonilor». Ei cunoșteau obiceiul vrăjitorilor și al răufăcătorilor care, prin invocarea acelui nume, ca și prin sacrificii plăcute lui Beelzebut, au sub puterea lor pe demonii supuși, ca pe cei foarte apropiați ai lui.”