Luca 4, 38-44

„În vremea aceea a intrat Iisus în casa lui Simon. Iar soacra lui Simon era cuprinsă de friguri și L-au rugat pentru ea. Atunci El, plecându-Se asupra ei, a certat frigurile și frigurile au lăsat-o. Iar ea, îndată ridicându-se, le slujea. Dar, apunând soarele, toți câți aveau bolnavi de felurite boli îi aduceau la El; iar El, punându-Și mâinile pe fiecare dintre ei, îi făcea sănătoși. Și din mulți ieșeau diavoli, care strigau și ziceau: Tu ești Fiul lui Dumnezeu! Dar El, certându-i, nu-i lăsa să vorbească acestea, pentru că știau că El este Hristos. Însă, făcându-se ziuă, a ieșit și S-a dus într-un loc pustiu; iar mulțimile Îl căutau și au venit până la El și-L țineau ca să nu plece de la ei. Însă El a zis către ei: Trebuie să binevestesc Împărăția lui Dumnezeu și altor cetăți, fiindcă pentru aceasta am fost trimis. Și propovăduia în sinagogile Galileei.”

Propovăduirea Evangheliei

Origen, Contra lui Celsus, Cartea a III-a, Cap. LXVIII, în Părinți și Scriitori Bisericești (1984), vol. 9, p. 218

„Căci «cuvântul» celor care au vestit de la început Evanghelia şi care cu prețul multor sudori au contribuit la întemeierea bisericilor lui Dumnezeu, ca şi propovăduirea lui, s-a făcut cu mare putere de convingere, nu cum apare în filosofia lui Platon sau a altui filosof: ei erau oameni şi nu aveau decât putere omenească, pe când puterea de convingere dată de Dumnezeu Apostolilor lui Iisus avea dovada Duhului şi a puterii  (I Corinteni 2, 4). De aici au izvorât şi repeziciunea şi tăria cu care s-a răspândit cuvântul lor sau mai degrabă al lui Dumnezeu, care a schimbat, prin ei, pe mulți oameni înclinați spre răutăți atât din fire, cât şi din obişnuință. Pe unii ca aceştia nu i-ar fi putut îndrepta omul nici dacă ar fi folosit pedepse, în schimb a făcut-o Cuvântul, transformându-le cugetul şi sădind în ei trăsăturile voii Sale.”

Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, Cartea a Patra, Cap. 4, în Părinți și Scriitori Bisericești (2000), vol. 41, p. 444

„E minunată credința Sfinților Apostoli, fierbinte modul mărturisirii, vrednică de cea mai mare prețuire şi excepțională consim­țirea lor (cu Hristos). Căci n-au plecat şi n-au mers înapoi, ca unii mai lipsiți de înțelegere, sau ca cei ce au numit greu cuvântul Mântuitorului, nici n-au fost răpiți la credință din uşurătate, ci după o recunoaştere şi informare adevărate. Învățătorul tainelor era izvorul cuvintelor de viață făcătoare şi descoperitorul învățăturilor cereşti. Iar o astfel de credință este foarte sigură. Căci cea care nu e aşa e respinsă pe drept cuvânt cu uşurință, fiindcă, neavând ca rădăcină cercetarea, e respinsă fără greutate de mintea omenească.”

Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte pentru nevoință, Cuvântul 27, Editura Reîntregirea, 2017, p. 245

„(...) Socotește-ne smeriți a fi, că ne hrănim din laptele Părinților noștri, cei ce ne-au fost înainte- mergători; zic adică despre acele lucruri pe care le-am adunat și le-am pus înaintea noastră ca pricină a dumnezeieștii vedenii (theoria), ca să ne îmbogățim cugetele cu aceste merinde.”