Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Teologie și spiritualitate Evanghelia zilei Luca 5, 17–26

Luca 5, 17–26

Galerie foto (1) Evanghelia zilei
Un articol de: Pr. Narcis Stupcanu - 06 Oct, 2018

„În vremea aceea Iisus învăța și de față ședeau farisei și învățători ai Legii, veniți din toate orașele mici ale Galileei, ale Iudeei și din Ierusalim. Iar puterea Domnului se arăta în tămăduiri. Și, iată, niște bărbați aduceau, pe pat, pe un om care era slăbănog și căutau să-l ducă înăuntru și să-l pună înaintea Lui; dar, negăsind pe unde să-l ducă, din pricina mulțimii, s-au suit pe acoperiș și, printre cărămizi, l-au lăsat cu patul în mijloc, înaintea lui Iisus. Și, văzând credința lor, El i-a zis: Omule, iertate îți sunt păcatele tale! Iar fariseii și cărturarii au început să cârtească, zicând: Cine e Acesta care grăiește hule? Cine poate să ierte păcatele decât numai singur Dumnezeu? Iar Iisus, cunoscând gândurile lor, răspunzând a zis către ei: Ce cugetați în inimile voastre? Ce este mai ușor? A zice: Iertate sunt păcatele tale, sau a zice: Ridică-te și umblă? Dar, ca să știți că Fiul Omului are pe pământ putere să ierte păcatele, a zis slăbănogului: Ție îți zic: Ridică-te, ia patul tău și mergi la casa ta! Și îndată, ridicându-se înaintea lor, luând patul pe care zăcuse, s-a dus la casa lui, slăvind pe Dumnezeu. Și uimire i-a cuprins pe toți și slăveau pe Dumnezeu și, plini de frică, ziceau: Am văzut astăzi lucruri minunate.”

Păcatul ne zdruncină ființa

Tertulian, Despre pocăință, V, 5-8, în Părinți și Scriitori Bisericești (1981), vol. 3, p. 212

„Cu adevărat îl disprețuiește (pe Dumnezeu - n.n.) cel ce, dobândind de la El înțelegerea binelui și a răului, înțelege de ce trebuie să fugă și totuși se întoarce tocmai la lucrul de care a fugit, batjocorindu-și astfel propria înțelegere, adică pe Dumnezeu. Disprețuiește pe dăruitor de îndată ce părăsește darul, tăgăduiește binefacerea, dacă nu cinstește pe binefăcător.
Cum ar putea să placă lui Dumnezeu al cărui dar îl disprețuiește? Astfel, în fața lui Dumnezeu apare nu numai trufaș, ci chiar ingrat. Păcătuiește grav față de Domnul cel ce, după ce prin pocăință s-a lepădat de diavol, care este dușmanul lui Dumnezeu, și l-a călcat în picioare în numele Domnului, se întoarce la el și-l ridică, ajutându-l să triumfe, astfel încât răul să se bucure că și-a redobândit prada împotriva lui Dumnezeu. Oare, ceea ce e periculos chiar să spui, dar trebuie mărturisit în interesul mântuirii - nu așază el pe diavolul înaintea lui Dumnezeu?”

Sfântul Macarie Egipteanul, Alte șapte omilii, Despre înălțarea minții, 12, în Părinți și Scriitori Bisericești (1992), vol. 34, p. 319

„După cum atunci, când cineva fiind cuprins de boală și slăbiciune, încât trupul nu mai poate mânca sau bea, prietenii și cei apropiați lui, prevăzând că va muri, sunt cuprinși de disperare și se bocesc, tot așa se întâmplă în cazul lui Dumnezeu și al îngerilor: văzând că sufletele nu se pot folosi de hrana cea cerească, se întristează mult și se îndurerează.”