„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Luca 5, 33–39
„În vremea aceea s-au apropiat fariseii și cărturarii de Iisus și I-au zis: De ce ucenicii lui Ioan postesc adesea și fac rugăciuni, de asemenea și ai fariseilor, iar ai Tăi mănâncă și beau? Iar Iisus a zis către ei: Puteți oare să faceți pe fiii nunții să postească atâta vreme cât mirele este cu ei? Dar vor veni zile când mirele se va lua de la ei și, în acele zile, vor posti. Le-a spus lor și pilda aceasta: Nimeni, rupând petic de la haină nouă, nu-l pune la haină veche, altfel rupe haina cea nouă, iar peticul luat din ea nu se potrivește la cea veche. Și nimeni nu pune vin nou în burdufuri vechi, altfel vinul nou va sparge burdufurile și se varsă vinul, iar burdufurile se aruncă. Ci vinul nou trebuie pus în burdufuri noi și împreună se vor păstra. Și nimeni, bând vin vechi, nu voiește din cel nou, căci zice: Este mai bun cel vechi.”
Postul duhovnicesc
Sfântul Ioan Casian, Aşezămintele mănăstireşti, Cartea a V-a, Cap. 8-9, în Părinți și Scriitori Bisericești (1990), vol. 57, pp. 168-169
„(...) Măsura postirilor şi înfrânării constă numai în limitarea hranei şi în chinuirea trupului. (...) Grija de trup să n-o faceți spre pofte (Romani 13, 14). Deci nu s-a opus cu orice preț îngrijirii cărnii, însă n-a îngăduit ca asta să se facă spre pofte. El nu admite să poarte cineva grijă de plăcerile cărnii, dar nu se opune preocupărilor de cele trebuincioase vieții: în primul caz, ca nu cumva, din îngăduință binevoitoare față de trup, să se alunece spre vătămătoarele preocupări de plăcerile cărnii, iar în al doilea caz, ca nu cumva trupul, istovit din vina noastră, să nu mai poată răspunde trebuincioaselor sarcini spirituale. (...) Respectarea posturilor canonice este folositoare cu adevărat şi trebuie păstrate cu orice preț; însă, dacă după ele nu va urma o masă cumpătată în mâncări, nu se va putea ajunge la treapta curăției duhului. Căci flămânzirea îndelungatelor posturi, urmată de sațiul trupului, duce mai degrabă la o oboseală de câtva timp, decât la curăția sfințeniei. Curăția duhului este strâns legată de flămânzirea trupului. Nu are curățenia unei sfințenii necurmate cine nu se împacă cu gândul să păstreze necontenit o aceeaşi stăpânire de sine. Nişte postiri oricât de aspre, urmate de o îmblânzire fără de măsură, devin zadarnice şi alunecă îndată spre păcatul lăcomiei pântecului. Mai bună este o hrană zilnică chibzuită cu moderație decât un post greu şi lung la intervale de timp. Pe de altă parte, flămânzirea fără măsură cunoaşte nu numai o slăbire a tăriei duhului, dar şi puterea rugăciunii scade din cauza oboselii.”
Sfântul Grigorie de Nyssa, Despre iubirea față de săraci şi despre facerea de bine, în Părinți și Scriitori Bisericești (1998), vol. 30, p. 446
„Învață, omule, de la acelaşi proroc în ce constă postul cel curat şi fără de viclenie. El ne-o spune aşa: Dezleagă orice legătură a nedreptății! Desfă strânsoarea zapiselor celor făcute cu de-a sila! Frânge pâinea ta şi dă celui flămând şi adu sub acoperământul tău pe săracii cei fără adăpost (Isaia 58, 6-7).”