Luca 6, 17-23

„În vremea aceea au stat în loc șes Iisus și mulțime multă de ucenici ai Săi și mulțime mare de popor din toată Iudeea, din Ierusalim și de pe țărmul Tirului și al Sidonului, care veniseră să-L asculte și să se vindece de bolile lor. Și cei chinuiți de duhuri necurate se vindecau. Și toată mulțimea căuta să se atingă de El, că putere ieșea din El și-i vindeca pe toți. Iar El, ridicându-Și ochii spre ucenicii Săi, zicea: Fericiți sunteți voi, cei săraci, că a voastră este Împărăția lui Dumnezeu. Fericiți sunteți voi, care flămânziți acum, că vă veți sătura. Fericiți sunteți cei ce plângeți acum, că veți râde. Fericiți veți fi când oamenii vă vor urî pe voi și vă vor izgoni dintre ei și vă vor batjocori și vor lepăda numele vostru, ca rău, din pricina Fiului Omului. Bucurați-vă în ziua aceea și vă veseliți, că, iată, plata voastră este multă în ceruri.”

Fericiți cei care rabdă pentru Hristos

Viața Sfântului Macarie Egipteanul - Epistola Sfântului Macarie Egipteanul, în Părinți și Scriitori Bisericești (1992), vol. 34, p. 83

„Căci creștinul, ajutat fiind de har și progresând printr-o bună purtare până la măsura (desăvârșirii) vieții spirituale, consideră drept slavă, desfătare și bucurie de negrăit faptul de a fi urât, de a fi prigonit și de a suporta orice insultă și rușine pentru Hristos; pentru că, punându-și speranța în El, în iubire și în bunurile viitoare, insulta, bătăile, prigoanele și celelalte pătimiri, inclusiv crucea, toate sunt plăcere, bucurie, încântare și arvună a (bunurilor) cerești. Pentru că zice (Mântuitorul): Fericiți veți fi când vă vor ocărî și vă vor prigoni toți oamenii și vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră mințind din pricina Mea; bucurați-vă și vă veseliți, că plata voastră multă este în ceruri (Matei 5, 11-12). (...) Căci harul Duhului, cuprinzând tot sufletul și umplându-l de bucurie și putere și îmbiindu-l cu speranța celor viitoare și îndepărtând senzația durerii prezente, face plăcute patimile Domnului.”

Tertulian, Despre răbdare, XI, în Părinți și Scriitori Bisericești (1981), vol. 3, p. 193

„Pe cine a numit Domnul fericiți, dacă nu pe cei cu răbdare, când a zis: Fericiți cei săraci cu duhul, că a lor este Împărăția cerurilor (Matei 5, 4)? În mod sigur nimeni nu e sărac cu duhul, dacă nu e umil. Dar cine e umil, dacă nu cel ce rabdă? Fiindcă nimeni nu se poate supune, fără răbdarea de a se supune mai întâi față de sine însuși. Fericiți - zice el - cei ce plâng și se vaietă! Cine tolerează astfel de lucruri fără răbdare? Unora ca acestora li se acordă și sfatul, și zâmbetul. (...) Iar când zice, Bucurați-vă și vă veseliți ori de câte ori vă vor spune cuvinte rele și vă vor prigoni, căci mare este plata voastră în cer (Matei 5, 11-12), această plată în nici un caz n-o promite nerăbdării, fiindcă nimeni nu-și va păstra buna dispoziție în necazuri, dacă nu le va fi disprețuit mai dinainte, și nimeni nu le va disprețui, dacă nu va avea răbdare.”