Luca 6, 37–45

„Zis-a Domnul: Nu judecați și nu veți fi judecați; nu osândiți și nu veți fi osândiți; iertați și veți fi iertați; dați și vi se va da; turna-vor în sânul vostru o măsură bună, îndesată, clătinată și cu vârf, căci cu ce măsură veți măsura, cu aceeași vi se va măsura. Și le-a spus și pildă: Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus de învățătorul său; dar orice ucenic desăvârșit va fi ca învățătorul său. De ce vezi paiul din ochiul fratelui tău, iar bârna din ochiul tău nu o iei în seamă? Sau cum poți să zici fratelui tău: Frate, lasă să scot paiul din ochiul tău, nevăzând tu bârna care este în ochiul tău? Fățarnice, scoate mai întâi bârna din ochiul tău și atunci vei vedea să scoți paiul din ochiul fratelui tău. Căci nu este pom bun care să facă roade rele și nici pom rău care să facă roade bune. Căci fiecare pom se cunoaște după roadele lui. Că nu se adună smochine din mărăcini și nici nu se culeg struguri din spini. Omul bun din vistieria cea bună a inimii sale scoate cele bune, iar omul rău din vistieria cea rea a inimii lui scoate cele rele. Căci din prisosul inimii grăiește gura lui.”

Se cuvine să judecăm?

Sfântul Vasile cel Mare, Regulile mici, Î. 164, în Părinți și Scriitori Bisericești (1992), vol. 18, pp. 385-386

„Întrebarea 164: Ce înseamnă aceasta nu judecați şi nu veți fi judecați (Luca 6, 37)?

Răspuns: Fiindcă Domnul odată spune: nu judecați şi nu veți fi judecați, iar altă dată porunceşte să judecăm judecată dreaptă (Ioan 7, 24), nu suntem opriți în mod absolut să judecăm, ci suntem învățați să facem deosebire de judecată. Iar pentru care se cuvine a judeca şi pentru care nu, ne-a arătat în mod clar Apostolul; în privința celor care sunt în puterea fiecăruia şi nu sunt poruncite de Scriptură, zicând: Iar tu pentru ce judeci pe fratele tău? şi iarăşi: să nu ne judecăm, deci, unul pe altul (Romani 14, 10, 13); iar în privința celor ce nu-I sunt plăcute lui Dumnezeu, a condamnat pe cei care nu judecă, şi însuşi a adus judecată de la sine, prin cele ce zice: Eu însă lipsind cu trupul dintre voi, dar fiind prezent cu duhul, iată ca şi cum aş fi fost de față am judecat pe cel ce a făcut aceasta, în numele Domnului nostru Iisus Hristos; aşa adunându-vă voi şi duhul meu, cu puterea Domnului Iisus, să dați pe unul ca acesta satanei, spre pierzarea trupului, ca să fie mântuit duhul lui în ziua Domnului Iisus (I Corinteni 5, 3-5). Deci, dacă stă ceva în puterea noastră, fie că de multe ori lucrul este chiar şi nevădit, nu se cuvine să judecăm pe fratele nostru pentru aceasta, după ceea ce s-a spus de către Apostol pentru cele neştiute: de aceea să nu judecați ceva înainte de vreme, până nu va veni Domnul, Care va descoperi cele ascunse ale întunericului şi va arăta voințele inimilor (I Cor. 4, 5), iar judecățile lui Dumnezeu a le apăra (răzbuna) este neapărată nevoie, ca să nu-şi atragă asu­pră-şi mânia lui Dumnezeu cel care tace; afară numai dacă cineva, făcând aceleaşi lucruri ca şi cel chemat la judecată, ar fi incorect să judece pe fratele.”