Luca 7, 36-50

„În vremea aceea unul dintre farisei L-a rugat pe Iisus să mănânce la el. Și, intrând în casa fariseului, a șezut la masă. Și, iată, era în cetate o femeie păcătoasă, care, aflând că Iisus șade la masă în casa fariseului, a adus un alabastru cu mir și, stând înapoi lângă picioarele Lui și plângând, a început să-I ude cu lacrimi picioarele, și cu părul capului ei să le șteargă. Și săruta picioarele Lui și le ungea cu mir. Dar, văzând aceasta, fariseul care-L chemase a zis în sinea lui: Acesta, dacă ar fi proroc, ar ști cine e și ce fel este femeia care se atinge de El, că este păcătoasă. Atunci, răspunzând, Iisus a zis către el: Simone, am să-ți spun ceva. Învățătorule, spune! zise el. Un cămătar avea doi datornici. Unul era dator cu cinci sute de dinari, iar celălalt, cu cincizeci. Dar, neavând ei cu ce să plătească, i-a iertat pe amândoi. Deci care dintre ei îl va iubi mai mult? Simon, răspunzând, a zis: Socotesc că acela căruia i-a iertat mai mult. Iar El i-a zis: Drept ai judecat. Și întorcându-se către femeie, a zis lui Simon: Vezi pe femeia aceasta? Am intrat în casa ta și apă pe picioare nu Mi-ai dat; ea însă cu lacrimi Mi-a udat picioarele și le-a șters cu părul capului ei. Sărutare nu Mi-ai dat; ea însă, de când am intrat, n-a încetat să-Mi sărute picioarele. Cu untdelemn capul Meu nu l-ai uns; ea însă cu mir Mi-a uns picioarele. De aceea îți zic: Iertate sunt păcatele ei cele multe, căci mult a iubit. Iar cui se iartă puțin, puțin iubește. Și a zis ei: Iertate îți sunt păcatele! Atunci au început cei ce ședeau împreună la masă să zică în sinea lor: Cine este Acesta care iartă și păcatele? Dar Iisus a zis către femeie: Credința ta te-a mântuit; mergi în pace!”

Bănuiala și judecarea aproapelui

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, Omilia XLII, III, în Părinți și Scriitori Bisericești (1989), vol. 22, p. 97

„Nu judecați ca să nu fiți judecați (Matei 7, 1). Pentru ce, ne întreabă Hristos, răpești îna­inte de vreme dregătoria Judecătorului? Pentru ce o iei înaintea zilei celei înfricoșătoare? Vrei să fii judecător? Fii judecătorul tău și al păcatelor tale! Nu te oprește nimeni! Așa îți vei îndrepta păcatele tale și nu vei avea nici o pagubă. Dar dacă te lași pe tine și judeci pe alții, îți aduni, fără să bagi de seamă, mai mari sarcini de păcate. De aceea, vă rog, să ne ferim cât putem de a osândi pe semenii noștri. Chiar dacă n-ai puterea judecătorească, dar dacă osân­dești cu gândul, te-ai făcut vinovat de păcat, pentru că n-ai făcut asta întemeiat pe vreo dovadă, ci de multe ori pe bănuială și pe simplă clevetire.”

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, Omilia XXIII, II, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, p. 295

„Hristos (...) ne poruncește să scoatem mai întâi bârna din ochiul nostru și apoi să îndreptăm păcatele celorlalți. Fiecare cunoaște mai bine păcatele lui decât pe ale altora; fiecare vede mai bine păcatele cele mai mari decât pe cele mai mici; și fiecare se iubește mai mult pe el decât pe altul. Deci, dacă o faci pe grijuliul, fii grijuliu mai întâi cu tine însuți.”