„În vremea aceea a ales Domnul alți șaptezeci (și doi) de ucenici și i-a trimis câte doi, înaintea feței Sale, în fiecare cetate și loc unde Însuși avea să vină. Și zicea către ei: Secerișul este
Luca 8, 1–3 (Femeile mironosițe - întâlnirea cu Hristos)
„În vremea aceea a început a umbla Iisus prin cetăți și prin sate, propovăduind și binevestind Împărăția lui Dumnezeu, și cei doisprezece erau cu El, și unele femei care fuseseră vindecate de boli, de grele suferințe, de duhuri rele și de neputințe: Maria, numită Magdalena, din care ieșiseră șapte demoni, și Ioana, femeia lui Huza, un iconom al lui Irod, și Suzana și multe altele, care le slujeau din avutul lor.”
Curajul femeilor
Sfântul Vasile cel Mare, Omilii și cuvântări, Omilia a V-a, I-II, în Părinți și Scriitori Bisericești (2009), vol. 1, pp. 97-99
„(...) În această zi se face pomenire de marea luptă dusă în trup femeiesc de Iulita, cea mai fericită dintre femei, dacă este bine să numim femeie pe aceea care, prin măreția sufletului ei, a lăsat în urmă slăbiciunea firii omenești. A dus cea mai vitejească luptă. I-a umplut de uimire atât pe cei care au fost de față la lupta ei, cât și pe cei care mai târziu au auzit istorisirea încercărilor la care a fost supusă.
Socot că Iulita l-a rănit mai ales pe diavol, vrăjmașul nostru obștesc, care nu suferă să fie biruit de femei. Diavolul, care se laudă că va zgudui lumea, că va pune mâna pe lume ca pe un cuib, că va ridica lumea ca pe niște ouă părăsite (Isaia 10, 14) și că va pustii orașele, el s-a văzut biruit de virtutea unei femei. Căuta să dovedească, în vreme de prigoană, că Iulita nu poate, din pricina slăbiciunii firii femeiești, să păstreze până la sfârșit credința sa în Dumnezeu; dar a aflat, prin încercarea la care a fost supusă, că Iulita și-a întrecut firea, că și-a bătut joc de amenințările lui tot atât pe cât diavolul se aștepta să se plece în fața chinurilor.
(...) Prin toate le îndemna pe femeile care erau de față să nu se moleșească atunci când este vorba să îndure suferințe pentru credință și nici să nu se scuze că sunt făpturi slabe. Ea spunea: «Suntem din același aluat ca și bărbații; am fost făcute ca și ei după chipul lui Dumnezeu; destoinice spre virtute, la fel ca pe bărbat le-a creat Dumnezeu și pe femei! Oare nu suntem întru totul înrudite cu bărbații? Dumnezeu n-a luat numai carne când a făcut-o pe femeie, ci și os din oasele lui (Facerea 2, 21-23). De aceea suntem și noi, ca și bărbații, datoare Stăpânului cu statornicie, cu tărie de caracter și cu răbdare!». Spunând acestea, a sărit în foc, iar focul, învăluind trupul sfintei ca o cămară de nuntă luminoasă, a trimis sufletul ei la cer și la moștenirea cuvenită ei, iar cinstitul ei trup l-a păstrat nevătămat pentru cei apropiați ai ei. Acesta, așezat în cea mai frumoasă biserică a orașului, sfințește și locul și-i sfințește și pe cei care se apropie de el; iar pământul, binecuvântat prin petrecerea Sfintei Iulita pe el, a izvorât din sânurile sale apă plăcută la gust. Astfel fericita, ajungând în loc de mamă muceniță, îi hrănește pe locuitorii orașului cu apă, ca și cum i-ar hrăni cu lapte. Apa aceasta este păzitoare pentru cei sănătoși, povățuitoare celor ce se bucură cu cumpătare de plăceri și mângâiere celor bolnavi.”
Rubrică realizată de pr. Narcis Stupcanu