„După plecarea magilor, iată îngerul Domnului se arătă în vis lui Iosif, zicând: Scoală-te, ia Pruncul şi pe Mama Sa, fugi în Egipt şi stai acolo până ce-ţi voi spune, fiindcă Irod va căuta Pruncul ca
Luca 9, 12-18 (Înmulțirea pâinilor și a peștilor)
„În vremea aceea, venind la Iisus, cei doisprezece I-au spus: Dă drumul mulțimii să se ducă prin satele și prin orașele dimprejur, ca să poposească și să-și găsească hrană, că aici suntem în loc pustiu. Iar El a zis către ei: Dați-le voi să mănânce. Iar ei au zis: Nu avem mai mult decât cinci pâini și doi pești, afară numai dacă, ducându-ne noi, vom cumpăra merinde pentru tot poporul acesta. Căci erau ca la cinci mii de bărbați. Dar El a zis către ucenicii Săi: Așezați-i jos, în cete de câte cincizeci. Și au făcut așa și i-au așezat pe toți. Iar Iisus, luând cele cinci pâini și cei doi pești și privind la cer, le-a binecuvântat, a frânt și a dat ucenicilor ca să pună mulțimii înainte. Și au mâncat și s-au săturat toți și au luat ceea ce le-a rămas, douăsprezece coșuri de fărâmituri. Și când Se ruga Iisus îndeosebi, ucenicii Săi erau împreună cu El.”
Cum mănâncă un creștin
Sfântul Vasile cel Mare, Epistole, epistola 2, VI, în Părinți și Scriitori Bisericești (2010), vol. 3, p. 35
„Desigur, dacă în privința îmbrăcămintei se cade să ne mărginim la strictul necesar, tot astfel și când e vorba de hrană, e de ajuns pentru întreținere pâinea, iar pentru sete apa, pe lângă care se va adăuga consumarea diferitelor legume pentru menținerea vigorii trupești, în măsura în care sunt necesare. La masă nu trebuie să se vadă că mâncăm cu lăcomie, ci să păstrăm tot timpul stăpânire de sine, seninătate și cumpătare în toate, nelăsând nici atunci cugetul să rătăcească departe de Dumnezeu, ci și din prilejul gustării alimentelor și din felul în care e alcătuit organismul, pe care îl hrănim, să facem prilej de preamărire a lui Dumnezeu, întrucât până și din multele soiuri de bucate lăsate pentru întreținerea trupului omenesc se poate vedea că ele au fost lăsate de Ziditorul tuturor lucrurilor. Înainte de a ne așeza la masă, se cade să înălțăm sufletul către Dumnezeu, rugându-L să ne învrednicească de darurile Lui atât în prezent, cât și pentru cele ce ni le rezervă în viitor. După prânz trebuie să ridicăm iarăși cugetele către Dumnezeu spre a-I mulțumi pentru toate darurile primite și spre a-I implora bunătatea pentru cele pe care ni le-a făgăduit. Trebuie să se rânduiască pentru masă o anumită oră, aceeași în fiecare zi, din 24 de ore ale zilei; numai această oră să fie închinată grijii de trup, în timp ce pe celelalte ascetul trebuie să le dăruiască nevoințelor duhovnicești.”
Sfântul Ioan Casian, Așezămintele mănăstirești, Cartea a V-a, Cap. 7, în Părinți și Scriitori Bisericești (1990), vol. 57, pp. 167-168
„Numai atâta hrană să-și îngăduie fiecare câtă, în chibzuința rece a înfrânării, va fi găsit că-i este de ajuns pentru a trăi, nu câtă îi cere pofta. Mâncărurile mai hrănitoare, care contribuie la sănătatea trupească, nu sunt o primejdie nici pentru curățenia morală, dacă sunt folosite cu cumpătare. Toată energia dobândită din această hrană este în adevăr cheltuită în suferința și slăbirea produsă de boală.”
(Pr. Narcis Stupcanu)