Luca 9, 18-22

„În vremea aceea, când Se ruga Iisus îndeosebi, erau cu El ucenicii, și i-a întrebat, zicând: Cine zic mulțimile că sunt Eu? Iar ei, răspunzând, au zis: Ioan Botezătorul, iar alții Ilie, iar alții că a înviat un proroc din cei vechi. Și El le-a zis: Dar voi cine ziceți că sunt Eu? Iar Petru, răspunzând, a zis: Hristosul lui Dumnezeu. Iar El, certându-i, le-a poruncit să nu spună nimănui aceasta, zicând că Fiul Omului trebuie să pătimească multe și să fie defăimat de către bătrâni și de către arhierei și de către cărturari și să fie omorât, iar a treia zi să învieze.”

Fiul Omului

Sfântul Chiril al Alexandriei, Despre Sfânta Treime, cuv. IV, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 40, pp. 142-143

„(...) A fericit cuvântul dumnezeiesc pe Petru, verhovnicul Apostolilor. Căci deoarece Mântuitorul a ajuns în părțile Cezareei lui Filip a întrebat: «Cine zic oamenii că este Fiul Omului?», sau altfel spus care sunt părerile ce circulă despre Mine în țara iudeilor, sau în cetățile de la marginea Iudeei, Petru, părăsind părerile copilărești și necuvenite ale mulțimilor, a declarat cu mare înțelepciune și știință, zicând: «Tu ești Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu». De aceea a primit cu mult înainte răsplata arătată înțelegerii lui. Căci Hristos i-a spus: Fericit ești, Simone, fiul lui Iona, că nu trup și sânge ți-au descoperit ție, ci Tatăl Meu cel din ceruri. Și Eu îți voi spune ție că tu ești Petru și pe această piatră voi zidi Biserica Mea și porțile iadului nu o vor birui pe ea (Matei 16, 17-18). Ceea ce numește «piatră», printr-o asemănare de nume, socotesc că nu e nimic altceva decât credința neclătinată și foarte puternică a ucenicului pe care s-a rezemat și fixat, cu neputință de-a cădea, Biserica lui Hristos, rămânând nedărâmată de porțile iadului. Iar credința lui Petru se adresează Fiului, nu printr-o improvizare nereflectată și răsărită din gânduri omenești, ci dintr-o tainică inspirație de sus Dumnezeu Tatăl arătându-L clar pe Fiul Său și sădind siguranța referitoare la El în sufletele celor credincioși. Căci n-a mințit Hristos spunând: «Trup și sânge nu ți-a descoperit ție, ci Tatăl Meu cel din ceruri».”

Sfântul Ambrozie al Milanului, Scrisori, scrisoarea a XLVI-a, 7, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 53, p. 218

„(...) Profetul zice: Om este, și cine-L va cunoaște? (Ieremia 17, 9). Om după trup, dar mai presus de om după lucrarea dumnezeiască. Părea om când se atingea de cel lepros, dar mai presus de om Îl vindeca (Matei 8, 3). Și când îl plângea pe Lazăr mort (Ioan 11, 35), plângea ca un om; dar era mai presus de om când poruncea mortului să iasă afară, deși-i erau picioarele legate (Ioan 11, 44). Om părea când atârna pe cruce; dar mai presus de om când, deschizând mormintele, învia pe cei morți (Matei 27, 52).”