Luca 9, 49–56

„În vremea aceea s-a apropiat de Iisus unul dintre ucenicii Săi și I-a zis: Învățătorule, am văzut pe unul care în numele Tău scoate demoni și l-am oprit, pentru că nu-Ți urmează împreună cu noi. Iar Iisus a zis către el: Nu-l opriți; căci cine nu este împotriva voastră este pentru voi. Și când s-au împlinit zilele înălțării Sale, El S-a hotărât să meargă la Ierusalim. Și a trimis vestitori înaintea feței Sale. Și ei, mergând, au intrat într-un sat de samarineni ca să facă pregătiri pentru El. Dar ei nu L-au primit, pentru că El Se îndrepta spre Ierusalim. Și, văzând aceasta, ucenicii Iacov și Ioan I-au zis: Doamne, vrei să zicem să se coboare foc din cer și să-i mistuie, cum a făcut și Ilie? Iar El, întorcându-Se, i-a certat și le-a zis: Nu știți, oare, fiii cărui Duh sunteți? Căci Fiul Omului n-a venit ca să piardă sufletele oamenilor, ci ca să le mântuiască. Și s-au dus în alt sat.”

Mântuitorul a venit să ne mântuiască

Epistola către Diognet, cap. VII, în Părinți și Scriitori Bisericești (1979), vol. 1, pp. 341-342

„(...) Nu li s-a dat creștinilor învățătura lor ca o născocire pământească, nici creștinii nu pretind că păzesc cu atâta grijă o învățătură trecătoare, nici nu li s-a încredințat rânduiala unor taine omenești, ci, cu adevărat, În­suși Atotputernicul, Atoateziditorul și nevăzutul Dumnezeu, El Însuși, din ceruri, a așezat în oameni și a întărit în inimile lor adevărul și cuvântul cel Sfânt și mai presus de înțelegere. N-a trimis oamenilor, cum și-ar închipui cineva, un slujitor sau un înger sau o căpetenie sau pe cineva din cei care cârmuiesc cele pământești sau pe cineva din cei cărora li s-a încredințat conducerea celor ce­rești, ci pe Însuși Meșterul și Creatorul universului, prin care a creat cerurile, prin care a închis marea în hotarele ei (Psalmi 103, 10), ale Cărui taine le păstrează cu credincioșie toate stihiile lumii, de la Care soarele a primit porunca să păzească măsurile drumurilor zilei, de a Cărui poruncă ascultă luna, ca să lumineze noaptea, Căruia I se supun stelele, care urmează drumul lunii, prin care toate au fost rânduite și hotărâte, Căruia I se supun cerurile și cele din ceruri, pământul și cele de pe pământ, marea și cele din mare, focul, aerul, adâncul, cele din înălțimi, cele din adâncuri, cele de la mijloc. Pe Acesta L-a trimis oamenilor. L-a trimis, oare, cum ar putea gândi unul din oameni, spre a împila, spre a înspăimânta, spre a îngrozi? Nicidecum! L-a trimis cu bunătate și blândețe, cum trimite un rege pe fiul său, L-a trimis ca Dumnezeu, L-a trimis la oameni, L-a trimis ca să mântuie, ca să convingă, nu să silească; că Dumnezeu nu silește. L-a trimis ca să cheme, nu ca să alunge; L-a trimis ca să iubească, nu ca să judece (Ioan 3, 17). Îl va trimite și Judecător și cine va suferi atunci venirea Lui? Nu vezi că sunt dați creștinii la fiare ca să se lepede de Domnul și nu sunt învinși? Nu vezi că, cu cât sunt pedepsiți mai mult, cu atât numărul lor se înmulțește? Acestea nu par a fi fapte de om, ci puterea lui Dumnezeu. Acestea sunt dovezi ale venirii Lui în lume.”