„În vremea aceea a ales Domnul alți șaptezeci (și doi) de ucenici și i-a trimis câte doi, înaintea feței Sale, în fiecare cetate și loc unde Însuși avea să vină. Și zicea către ei: Secerișul este
Luca 9, 49-56 (Iisus merge spre Ierusalim)
„În vremea aceea s-a apropiat de Iisus unul dintre ucenicii Săi și I-a zis: Învățătorule, am văzut pe unul care în numele Tău scoate demoni și l-am oprit, pentru că nu-Ți urmează împreună cu noi. Iar Iisus a zis către el: Nu-l opriți; căci cine nu este împotriva voastră este pentru voi. Și când s-au împlinit zilele înălțării Sale, El S-a hotărât să meargă la Ierusalim. Și a trimis vestitori înaintea feței Sale. Și ei, mergând, au intrat într-un sat de samarineni ca să facă pregătiri pentru El. Dar ei nu L-au primit, pentru că El Se îndrepta spre Ierusalim. Și, văzând aceasta, ucenicii Iacov și Ioan I-au zis: Doamne, vrei să zicem să se coboare foc din cer și să-i mistuie, cum a făcut și Ilie? Iar El, întorcându-Se, i-a certat și le-a zis: Nu știți, oare, fiii cărui Duh sunteți? Căci Fiul Omului n-a venit ca să piardă sufletele oamenilor, ci ca să le mântuiască. Și s-au dus în alt sat.”
De ce S-a întrupat Fiul lui Dumnezeu
Sfântul Atanasie cel Mare, Tratat despre întruparea Cuvântului și despre arătarea Lui nouă, prin trup, Cap. II, VIII, în Părinți și Scriitori Bisericești (1987), vol. 15, pp. 99-100
„Văzând neamul rațional (cuvântător) pierdut și moartea împărățind asupra lui prin stricăciune, văzând amenințarea cu stricăciunea de pe urma neascultării stăpânind asupra noastră și că nu se cuvenea să se înlăture legea (morții) înainte de a se împlini, văzând că nu avea nici un înțeles să se piardă cele ce El Însuși crease, mai văzând și răutatea covârșitoare a oamenilor, care crescuse pe încetul împotriva lor înșiși, încât ajunsese de nesuferit și, în sfârșit, văzând că toți oamenii erau supuși morții - S-a milostivit de neamul nostru și S-a îndurat de neputința noastră. Și pogorând la stricăciunea noastră și nesuferind stăpânirea morții prin care se pierdea ceea ce a făcut și se nimicea lucrul Tatălui Său privitor la oameni, Își ia trup, un trup care nu e străin de al nostru. Căci nu a voit să fie simplu în trup, nici nu a voit să Se arate numai. Căci ar fi putut, dacă ar fi voit, să-Și facă arătarea Sa printr-un alt trup mai mare. Ci îl ia pe al nostru, și pe acesta nu în chip simplu, ci din Fecioară neprihănită și neîntinată și neștiutoare de bărbat (I Petru 1, 18), un trup curat și cu adevărat străin de unirea femeii cu bărbatul. Căci fiind puternic și făcător al tuturor, Își pregătește El Însuși în Fecioara trupul ca templu și Și-l face propriu, ca pe o unealtă (organ), făcându-Se cunoscut și locuind în el. Și astfel, luând din cele ale noastre un trup asemenea celui al nostru, l-a predat morții pentru toți, pentru că toți erau supuși stricăciunii morții, aducându-l (jertfă) Tatălui. Și o face aceasta cu iubire de oameni, pentru ca, murind toți în El (Romani 6, 8), să se desființeze în El legea stricăciunii oamenilor (adică, împlinindu-se și istovindu-se în trupul Domnului până la capăt puterea ei, să nu mai aibă putere împotriva oamenilor asemănători), și să întoarcă spre nestricăciune pe oameni, întorși odinioară spre stricăciune, și să-i ducă din nou din moarte la viață.”
(Pr. Narcis Stupcanu)