„În vremea aceea a auzit Irod tetrarhul toate cele făcute de Iisus și era nedumerit, că se zicea de către unii că Ioan s-a sculat din morți; iar de unii, că Ilie s-a arătat, iar de alții, că un proroc dintre cei vechi a înviat. Iar Irod a zis: Lui Ioan eu i-am tăiat capul. Cine este, dar, Acesta despre care aud asemenea lucruri? Și căuta să-L vadă. Și, întorcându-se, apostolii I-au spus lui Iisus toate câte au făcut. Atunci, luându-i cu Sine, S-a dus de o parte într-un loc pustiu, aproape de cetatea numită Betsaida. Iar mulțimile, aflând, au mers după El, și El, primindu-le, le vorbea despre Împărăția lui Dumnezeu, iar pe cei care aveau trebuință de vindecare, îi făcea sănătoși.”
Împrăștierea minții
Sfântul Vasile cel Mare, Regulile mici, Î. 21, în Părinți și Scriitori Bisericești (1989), vol. 18, p. 326
„Întrebarea 21: De unde (vine) împrăştierea şi gândirile, şi cum le vom îndrepta. Răspuns: Împrăştierea provine din nelucrarea minții, nepreocupându-se de cele necesare. Iar mintea nu lucrează şi este fără grijă din cauza necredinței în prezența lui Dumnezeu, Care cercetează inimile şi rărunchii. Căci dacă ar fi crezut aceasta, în mod sigur ar fi făcut ceea ce s-a spus: Pururea pun pe Domnul î̂naintea mea; că, de este la dreapta mea, nu mă voi clătina (Psalmi 15, 8). Dar cel care face aceasta şi cele asemenea nici nu va îndrăzni vreodată, nici nu va avea timp să gândească ceva care nu contribuie la zidirea credinței.”
Evagrie Ponticul, Capete despre deosebirea patimilor și a gândurilor, 2-3, în Filocalia (2008), vol. 1, p. 53
„Toate gândurile diavolești furișează în suflet chipurile lucrurilor sensibile, care, punându-și întipărirea în minte, o fac să poarte în ea formele acelor lucruri. Deci de la însuși lucrul care se deapănă în minte poți cunoaște care drac s-a apropiat de tine. De pildă, dacă în cugetul meu se înfățișează chipul omului care m-a păgubit sau m-a necinstit, el dă pe față gândul ținerii de minte a răului furișat în mine. Dacă iarăși se învârtește în minte gândul la bani sau la slavă, dintr-acestea se va cunoaște duhul care ne necăjește. Asemenea și la alte gânduri, din lucru afli pe dracul ce e de față și îți furișează năluciri. Cu aceasta nu zic că toate amintirile acestor fel de lucruri vin de la draci, deoarece și mintea însăși, stârnită de om, aduce închipuiri de lucruri și fapte; ci numai acelea dintre amintiri care aprind mânia și pofta împotriva firii. Căci prin turburarea acestor puteri mintea preacurvește în cuget și este războită, neputând primi arătarea lui Dumnezeu, Cel ce i-a dat Legea, dacă strălucirea luminii dumnezeieşti se arată puterii cugetătoare a sufletului în vremea rugăciunii, după înlăturarea gândurilor lucrurilor. Nu va putea să alunge de la sine amintirile pătimașe omul care n-a avut grijă de poftă și mânie, pe una stingând-o cu posturi, cu privegheri și cu culcatul pe jos; iar pe cealaltă îmblânzind-o cu îndelungă răbdare, cu suferirea răului, cu nepomenirea de rău și cu milostenii.”
(Pr. Narcis Stupcanu)
