Mântuirea, lucrarea lui Dumnezeu și a noastră

Şi plecând Iisus de acolo, a văzut un om care şedea la vamă, cu numele Matei, şi i-a zis acestuia: Vino după Mine. Şi sculându-se, a mers după El. Şi pe când şedea El la masă, în casă, iată mulţi vameşi şi păcătoşi au venit şi au şezut la masă împreună cu Iisus şi cu ucenicii Lui. Şi văzând fariseii, au zis ucenicilor: Pentru ce mănâncă Învăţătorul vostru cu vameşii şi cu păcătoşii? Şi auzind El, a zis: Nu cei sănătoşi au nevoie de doctor, ci cei bolnavi. Dar mergând, învăţaţi ce înseamnă: Milă voiesc, iar nu jertfă; că n-am venit să chem pe drepţi, ci pe păcătoşi la pocăinţă. Matei 9, 9-13

Domnul Iisus Hristos i-a spus lui Matei vameşul: „Vino după Mine”, iar acesta L-a urmat necondiţionat. Când Mântuitorul era într-o casă împreună cu ucenicii Săi şi cu mai mulţi vameşi, El a fost mustrat de către farisei că a mâncat la aceeaşi masă cu păcătoşii. Fariseii nu au înţeles că Fiul lui Dumnezeu a venit pentru a salva sufletele celor pierduţi, ale celor păcătoşi.

Deşi aparent Mântuitorul a fost invitat la masă, în fapt El oferea binecu­vân­tarea Sa celor ce aşteptau de la El izbăvirea. Mustrarea fariseilor din punctul lor de vedere era îndreptăţită. Cum putea un om care era considerat un sfânt să stea la o masă înconjurat de cei care erau consideraţi a fi păcătoşi? Însă pe Mântuitorul Îl interesau nu păcatele celor din juru-I, ci sufle­tele celor păcătoşi. Dumne­zeu urăşte păcatul, nu pe păcă­- toşi. Remediile păca­­tului sunt pocă­inţa, spovedania şi iertarea. Sfântul Ioan Gură de Aur aşa ne învaţă: „Mântu­irea este în ace­laşi timp şi lucrarea lui Dumne­- zeu, dar şi lucrarea noastră”.