Marcu 10, 17-27 (Despre mântuirea bogaților)

„În vremea aceea, ieșind Iisus în drum ca să plece, a alergat cineva către El și, îngenunchind înaintea Lui, Îl întreba: Învățătorule bun, ce să fac ca să moștenesc viața veșnică? Iar Iisus i-a răspuns: De ce-Mi zici bun? Nimeni nu este bun decât singur Dumnezeu. Știi poruncile: «Să nu ucizi, să nu fii desfrânat, să nu furi, să nu mărturisești strâmb, să nu înșeli pe nimeni, cinstește pe tatăl tău și pe mama ta». Iar el I-a zis: Învățătorule, acestea toate le-am păzit din tinerețile mele. Iar Iisus, privind la el cu dragoste, i-a zis: Un lucru îți mai lipsește: Mergi, vinde tot ce ai, dă săracilor și vei avea comoară în cer; și apoi, luând crucea, vino și urmează Mie. Dar el, întristându-se de cuvântul acesta, a plecat mâhnit, căci avea multe bogății. Și Iisus, uitându-Se în jur, a zis către ucenicii Săi: Cât de greu vor intra cei bogați în Împărăția lui Dumnezeu! Iar ucenicii erau uimiți de cuvintele Lui. Dar Iisus, răspunzând iarăși, le-a zis: Fiilor, cât de greu este celor ce se încred în bogății să intre în Împărăția lui Dumnezeu! Mai lesne este cămilei să treacă prin urechile acului, decât bogatului să intre în Împărăția lui Dumnezeu. Iar ei, mai mult uimindu-se, ziceau unii către alții: Și cine poate să se mântuiască? Iisus, privind la ei, le-a zis: La oameni aceasta e cu neputință, dar nu la Dumnezeu. Căci la Dumnezeu toate sunt cu putință.”

Iubirea de bani

Sfântul Ioan Casian, Așeză­min­tele mănăstirești, Cartea a VII-a, Cap. 1-2, în Părinți și Scriitori Bisericești (1990), vol. 57, p. 198

„Este un război străin de natura noastră, care la monah pornește din lâncezeala unei minți bolnave și amorțite, sau, de cele mai multe ori, dintr-o hotărâre greșită de a renunța la lume, ori, în fine, dintr-o dragoste căldicică față de Dumnezeu. Căci celelalte vicii, altoite naturii omenești, par să aibă începutul în noi, parcă născân­du-ne cu ele. Foarte strâns legate de carnea noastră, și mai de aceeași vârstă cu ea, apar în ființa noastră înainte de a fi în măsură să facem deosebire între bine și rău și, deși chiar de la început pun stăpânire pe om, totuși, după o lungă osteneală, pot fi biruite. Această boală, însă, vine asupra noastră mai târziu și din afară și cu cât mai ușor poate fi evitată și respinsă, cu atât devine mai primejdioasă decât toate și mai greu de alungat; dacă, neluată în seamă la început, a și pătruns în inimă, ea ajunge rădăcina tuturor relelor.”

Sfântul Ioan Casian, Convorbiri duhovnicești, Partea I, Comunicarea părintelui Serapion, Cap. VIII, 1-2, în Părinți și Scriitori Biseri­cești (1990), vol. 57, p. 382

„Se vede limpede că arghirofilia este din afara noastră, fiindcă nu se dovedește a avea în noi prima obârșie și nu ia naștere din ceva natural în atingerea cu corpul și sufletul nostru, sau cu nevoile noastre de viață. Căci este sigur că nimic n-ajunge la folosul și trebuința naturii comune, în afară de mâncarea zilnică și de băutură. Toate celelalte lucruri, cu câtă râvnă și dragoste ar fi păstrate, sunt totuși străine de nevoile omenești și de trebuințele vieții.” 

(Pr. Narcis Stupcanu)